David Popovici, după revenirea în România: ”Anul acesta nu prea mai am ce recorduri să dobor”
articol scris de Digi Sport19.08.2022, 20:44
David Popovici (17 ani) a revenit în țară, după ce a strălucit la Campionatul European de Natație pentru seniori de la Roma, câștigând două medalii de aur.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Racheta” Popovici a câștigat aurul în probele de 100 de metri liber și 200 de metri liber. În prima probă, înotătorul a stabilit și cel mai bun timp din istorie. Românul a ajuns și în finala de la 400 de metri liber, dar din cauza programului încărcat pe care urmează să-l aibă a decis să renunțe la cursă.
Galerie Foto
David Popovici, după ce a revenit în România: ”Nu prea aveam niciun obiectiv pentru Campionatul European de seniori de la Roma”
David Popovici spune că s-a bucurat de susținerea de care a avut parte la Roma. Înotătorul a mărturisit și care a fost cel mai emoționant moment pe care l-a trăit la competiția din Italia.
”Sună foarte bine, sună ca un titlu bine meritat și sună ca obiectivul pentru care am muncit ani la rând. A fost foarte frumos la Roma, m-am bucurat să mă întorc, am înotat în fața a 7.000 de spectatori. A fost tot ce aveam nevoie pentru a duce sportivul, în cazul ăsta pe mine, la un nivel foarte înalt.
Nu prea aveam niciun obiectiv pentru Campionatul European de seniori de la Roma, dar mi-am propus să mă distrez și să înot foarte repede.
Cel mai frumos mesaj de felicitare pe care l-am primit a fost de la Michael Phelps, care a pus la el pe Instagram Story că sunt rapid și cred că de mic îmi doream să mă cunoască cineva atât de important.
Am reușit și cel mai impresionant rezultat, să devin cel mai rapid înotător din istorie. A însemnat foarte mult, îmi doresc de când mă știu să devin cel mai rapid din istorie la ceva. Sper să vină cineva să-l bată și concurez cu el.
Recordul ăsta nu va rezista foarte mult, voi veni eu din urmă și-l voi bate, voi veni din urma mea.
Am comandat niște pizza la hotel, am întins pizza pe mesele de masaj, am băut niște suc și cam așa am sărbătorit eu împreună cu părinții mei”.
David Popovici, despre cel mai emoționant moment de la Roma
”Nu știu dacă voi fi arogant, dar cel mai mult m-a emoționat recordul meu mondial și momentul în care am ieșit din apă și lumea mă aplauda.
Trebuie să stau departe de atenția pe care o primesc, pentru că prea multă atenție poate strica.
Nu am stat deloc pe internet în timpul competiției, nu am citit nimic pe internet, doar după ce am terminat acest concurs, am stat mai mult pe internet.
Anul acesta nu prea mai am ce recorduri să dobor, nu prea mai am ocazii să dobor vreun record și nici nu prea mai vreau. O să vină o pauză bine meritată”, a declarat David Popovici, în cadrul unui interviu organizat de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.
Ce urmează pentru David Popovici după ce a devenit dublu campion european
După competiția din Italia, pentru David Popovici urmează o pauză de aproximativ două săptămâni, apoi participarea la o competiție de juniori, pentru că, în ciuda performanțelor istorice, încă poate concura la acest nivel de vârstă.
Între 30 august și 4 septembrie, campionul român va participa la Mondialele pentru juniori din Peru.
Ultima competiție la care David Popovici va lua startul în anul 2022 este la Melbourne, între 13 și 18 decembrie, când sunt programate Mondialele de juniori în bazin scurt, de 25 de metri.
Etichete: david popovici , aur david popovici , campionatul european roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...