Video Cum a reacționat David Popovici când i s-a propus ca un bazin de natație din România să-i poarte numele
articol scris de Digi Sport08.07.2022, 23:53
La doar 17 ani, David Popovici este deja cel mai bun înotător din istoria României. A cucerit deja 3 medalii de aur și una de argint la Europenele de juniori de la Otopeni, iar numele său începe să devină unul foarte puternic și în natația mondială.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cum a reacționat David Popovici când i s-a propus ca un bazin de natație să-i poarte numele
Astfel, nu e de mirare că unele autorități din România i-au propus deja ca un bazin de înot care va fi construit să-i poarte numele.
"Dacă nu mă înșel, mi s-a propus, însă nu vreau eu. Consider că trebuie să mă ridic la nivelul așteptărilor mele personale și poate după ce mi se va încheia cariera profesională. Poate. Mi-ar plăcea să se înoate la nivel cât mai înalt la noi în țară, chiar la București, orașul meu natal", a spus Popovici.
În ciuda vârstei, Popovici nu mai este de mult la stadiul de speranță și este deja considerat o certitudine în natația mondială, iar specialiștii îl numesc deja "fenomen" sau "extraterestru".
"Nu prea îmi place mie termenul ăsta, dar dacă sunt fenomen, înseamnă că îi inspir pe ceilalți, atunci da, hai să mă numesc așa", a pus Popovici, după medalia de aur în cursa de 50 de metri liber, cu nou record național, care îi aparținea tot lui.
David Popovici: "Poate ajung să înteleg de ce lumea mă flatează cu asemenea superlative, fenomenul, extraterestrul"
România este pe locul 1 în clasamentul pe medalii de la Europene. În competiția desfășurată în superbul bazin de la Otopeni, a strălucit și Vlad Stancu (16 ani), cel care a obținut medalia de aur în proba de 1.500 de metri liber.
"Ieri am trăit mai mult cursa lui Vlad decât pe ale mele. Îmi place să fiu în rolul de spectator, mai ales că Vlad e un prieten al meu. Câteodată e partenerul meu e antrenament și e un înotător extraordinar.
Când am văzut că e la egalitate cu polonezul, am știut că o să-l ia, pentru că Vlad îmi creează și mie probleme la antrenament. E puțin mai ușor să înoți, pentru că te simți în control.
Când înoată altcineva, ești mult mai emoționat, pentru că nu știi ce se înrtâmplă. Cu ocaziile astea, apuc să simt, e foarte frumos, poate ajung să înteleg de ce lumea mă flatează cu asemenea superlative, fenomenul, extraterestrul. Eu vreau să aud cât mai multe strigăte și să fie cât mai multă lume martor la așa ceva", a spus David Popovici.
Etichete: david popovici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...