Bianca Costea a cucerit medalia de argint în proba de 50 metri liber la Campionatul European de înot pentru juniori de la Otopeni
articol scris de Digi Sport07.07.2022, 17:45
Sportiva română Bianca Costea a câştigat, joi, medalia de argint, încheind cu timpul de 25sec34/100 finala probei de 50 m liber feminin, din cadrul Campionatelor Europene de înot pentru juniori care se desfăşoară în aceste zile la Otopeni.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Galerie Foto
Bianca Costea, la un pas de medalia de aur
Calificată în ultimul act cu al treilea timp, Costea a fost depăşită în finală doar de Sandrine Nina Jazy din Germania (25sec22/100), câştigătoarea medaliei de aur. Ultimul loc pe podium a fost ocupat de italianca Sara Curtis (25sec39/100).
Tot în sesiunea de seară a competiţiei de la Otopeni, Aissia Claudia Prisecariu s-a calificat în finala probei de 200 m spate feminin. În semifinale, ea a obţinut al şaptelea timp, 2 min 14 sec 64/100.
Delegaţia României a câştigat până acum patru medalii la CE de înot pentru juniori de la Otopeni: două de aur prin ştafeta masculină 4x100 m liber, alcătuită din David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu, şi prin David Popovici în proba de 200 m liber şi două de argint prin ştafeta mixtă de 4x100 m liber David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea şi Rebecca Aimee Diaconescu şi Bianca Costea în proba de 50 m liber feminin.
Campionatele Europene de înot pentru juniori 2022 se desfăşoară la Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni în perioada 5-10 iulie. La competiţie participă 494 de sportivi din 42 de ţări. România este reprezentată de 26 de înotători, 14 la masculin şi 12 la feminin, notează Agerpres.
Bazinul de la Otopeni, unde se desfășoară Campionatul European de înot pentru juniori
Galerie Foto
Componenţa lotului României pentru Europenele de la Otopeni
România este reprezentată de un lot de 26 de sportivi (14 băieţi şi 12 fete), în frunte cu David Popovici, dublu campion mondial de seniori la 100 şi 200 m liber.
Anul trecut, la Europenele de juniori de la Roma, Popovici a câştigat aurul la 50 m, 100 m (cu record mondial de juniori) şi 200 m liber, precum şi argintul cu ştafeta de 4x100 m liber. România a ocupat atunci locul 5 în clasamentul pe medalii.
Popovici are de apărat titlurile europene la 50, 100 şi 200 m liber și este înscris şi în două probe de ştafetă.
Juniori: David Popovici, Vlad Stancu, Patrick Dinu, Ştefan Cozma, Cristian Lăpădat, Emil Dăncăneţ, Robert Andrei Badea, Alexandru Constantinescu, Vlad Ştefan Mihalache, Ştefan Vasilescu, Dragoş Ghile, Ştefan Darius Coman, Mihai Carol Cojocaru, Nandor Nagy;
Junioare: Anastasia Bako, Bianca Costea, Eliza Diaconescu, Andra Gorecki, Delia Georgiana Safcencu, Alexandra Curcan, Claudia Aissia Prisecariu, Brigitta Vass, Ana Maria Sibişeanu, Eliza Elena Diamandescu, Eva Maria Paraschiv, Irina Ana Preda;
Echipele de ştafete: Popovici, Dinu, Cozma, Constantinescu (4x100 m liber); Prisecariu, Vass, Paraschiv/Gorecki, Costea (4x100 m mixt); Popovici, Stancu, Cozma, Vasilescu/Mihalache (4x200 m liber); Popovici, Dinu, Costea, Bako/Sibişeanu/Preda (mixtă 4x100 m liber); Costea, Bako, Sibişeanu, Preda (4x100 m liber);
Antrenori: Adrian Rădulescu, Iulia Becheru, Răzvan Florea, Claudiu Radu, Yvone Stolz, Ovidiu Galeru, Bogdan Stroe, Cristina Mădău, Andrei Pinticanu.
Etichete: bianca costea , campionatul european de inot pentru juniori de la otopeni , complexul sportiv de natatie otopeni , 50 m liber feminin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...