VIDEO Jorge Lorenzo a câștigat MP al Cehiei. E noul lider în MotoGP, după ce l-a egalat pe Rossi la puncte
16.08.2015, 13:23Jorge Lorenzo (Yamaha) a câștigat Marele Premiu al Cehiei la MotoGP și l-a egalat în fruntea clasamentului general pe colegul său, Valentino Rossi, ocupant al locului 3 pe circuitul de la Brno.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ambii au 211 puncte și sunt urmați de campionul precedentelor două sezoane, Marc Marquez (Honda), care a terminat pe 2 în Cehia. Totuși, Lorenzo ocupă de unul singur prima poziție, grație numărului mai mare de victorii în acest sezon: 5, față de cele 3 reușite de Rossi.
Lorenzo a plecat din pole-position și a ales inspirat pneurile. A condus de la start până la sosire, iar diferența dintre el și Marquez a fost de 4 secunde și 4 zecimi. Rossi a încheiat al treilea, însă cel de al 11-lea podium consecutiv nu l-a ajutat să rămână în fața colegului său în clasamentul general.
Andrea Ianone a rămas singur pe locul 4 în ultimele tururi. În spatele sau, Dani Pedrosa l-a depășit în ultimele viraje pe Andrea Dovizioso.
Următoarea etapă, Marele Premiu al Marii Britanii, se va desfășura peste două săptămâni și va putea fi urmarită ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE în România pe Digi Sport.
VIDEO
Clasamentul cursei de MotoGP din MP al Cehiei 2015
Clasamentul general al piloților în MotoGP, după MP al Cehiei
VIDEO Finalul cursei de MotoGP în MP al Cehiei
Zarco, a patra victorie de etapă la Moto2
Johann Zarco (Ajo Motorsport - Kalex) a câștigat, duminică, Marele Premiu al Cehiei la Moto2 și se distanțează în fruntea clasamentului general din acest sezon.
Francezul Zarco (25 de ani) se află la al patrulea succes de etapă în 2015, din cele 11 disputate până acum. A plecat din pole position și a dominat cursa de la un capăt la celălalt, fiind urmat în clasament de Tito Rabat (EG 0,0 Marc VDS - Kalex) și Alex Rins (Paginas Amarillas HP 40 - Kalex).
Surpriza pe circuitul de la Brno a venit din partea lui Alex Marquez - fratele campionului mondial de la MotoGP, Marc Marquez - care s-a clasat pe locul al patrulea, cea mai bună performanță a sa de când a făcut pasul la Moto2.
Johann Zarco s-a distanțat la 79 de puncte de următorul clasat în ierarhia mondială la Moto2 în acest sezon. Are 224 de puncte, iar pe locurile al doilea și al treilea se află, foarte aproape unul de altul, Tito Rabat (145) și Alex Rins (144), tocmai cei care l-au urmat și în MP al Cehiei.
Clasamentul cursei de Moto2 din MP al Cehiei 2015
VIDEO Finalul cursei de Moto2 în MP al Cehiei
Antonelli, prima victorie a carierei la Moto3
Niccolo Antonelli (Ongertta-Rivacold - Honda) a câștigat Marele Premiu al Cehiei la Moto3, la capătul unei curse care a avut parte de două starturi.
Pentru italianul în vârstă de 19 ani, debutant în Campionatul Mondial de Motociclism Viteză, a fost prima victorie a carierei. Pe podium s-au mai clasat Enea Bastianini (Gresini Racing - Honda) și Brad Binder (Red Bull KTM Ajo - KTM).
Întrecerea de la Moto3 a fost una plină de evenimente. După două accidente petrecute în primul tur - cel de-al doilea soldat cu două accidentări, ale lui Gabriel Rodrigo și Hiroki Ono - comisarii au arborat steagul roșu și cursa a avut parte de un nou start, pentru care s-a respectat grila inițială.
Clasamentul cursei de Moto3 din MP al Cehiei 2015
VIDEO Finalul cursei de la Moto3 în MP al Cehiei
Etichete: video motogp , video moto3 , video moto2 , video marele premiu al cehiei , video marele premiu al cehiei moto3 , video marele premiu al cehiei moto2 , video marele premiu al cehiei motogp , video motogp cehia , video moto2 cehia , video moto3 cehia , video moto3 brno , video moto2 brno , video motogp brno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...