VIDEO Jorge Lorenzo a câştigat MP al Aragonului şi a redus diferenţa faţă de Valentino Rossi la general
27.09.2015, 17:08Pe Motorland Aragon, Jorge Lorenzo a obţinut victoria cu numărul 60 în carieră, ocazie cu care a redus diferenţa faţă de Valentino Rossi la doar 14 puncte, în clasamentul general de la Moto GP.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cu patru etape înainte de final, Lorenzo are în faţă o misiune imposibilă: să câştige toate cursele rîmase. Sunt şi alte calcule matematice, evident, însă la cum a mers duminicp Valentino Rossi, singura opţiune pentru Lorenzo este victoria. Una autoritară, aşa cum s-a întâmplat în Aragon, unde a condus complet parcursul celei de-a 14 etape din sezon şi i-a arătat lui Rossi că poate fi, într-adevăr, un adversar periculos.
"Doctorul" a sperat să minimalizeze daunele, însă nu a putut să termine pe 2. Motivul? Dani Pedrosa, şi nicidecum Marc Marquez. Pentru a cincea oară în sezon, Marc a terminat prematur cursa, de această dată încă din turul 2 şi fără a avea scuza ploii.
A fost o vreme impecabila în Alcaniz, dar asta nu l-a ajutat prea mult pe Marquez, care ratează din nou o cursă. A mai spălat însă din ruşine coechipierul său de la Honda HRC, Dani Pedrosa, care s-a reinventat în duelul cu maestrul Rossi.
Ultimele trei tururi au fost de infarct, cu Rossi atacând până în penultimul viraj şi micuţul Pedrosa rezistând eroic, asa cum nu a făcut-o vreodată. Locul 2 al spaniolului vine ca o victorie, în timp ce pentru Valentino Rossi, Aragonul a adus al 13-lea podium din 14 curse în acest sezon.
Clasamentul cursei
Clasamentul general
Moto2: Tito Rabat, la a doua victorie a sezonului
Moto2-ul a disputat pe Aragon cursa cu numărul 100 din istorie. Cursa a fost cu adevărat specială, având parte de două starturi, după afişarea steagului roşu la prima plecare din grilă.
Nu au fost parcurse nici măcar două tururi, când Xavier Simeon l-a acroşat dur pe Dominique Aegerter, căzătura elveţianului fiind una care nu a permis evacuarea imediată de lângă circuit. Astfel, cursa a fost întreruptă şi mai apoi restartul a contat pentru un sprint de doar 14 tururi.
Tito Rabat a plecat din pole, una dintre puţinele ocazii în actualul sezon, dar a pierdut şefia cursei destul de rapid. Alex Rins, cu pneuri proaspete, părea că nu va avea probleme, însă campionul en-titre a avut o tresărire de orgoliu şi a recuperat rapid terenul pierdut.
Părea că va exista măcar un duel în patru pentru victorie, însă mult prea rapid a fost vorba despre un duel direct Rabat - Rins. În ultimele trei tururi, Rins a corectat cu mai bine de o secundă recordul pe tur, dar Rabat s-a apărat incredibil şi a obţinut doar a doua victorie în acest sezon.
Supărarea lui Alex Rins a fost destul de mare, în condiţiile în care aproape întreaga localitate natală, situată la nici 10 kilometri de circuit, a fost prezentă în tribune.
Locul 3 i-a revenit britanicului Sam Lowes, care nu mai urcase pe podiumul clasei Moto2 de pe circuitul de la Assen, din Olanda.
Johann Zarco putea ieşi campion mondial încă de duminică, dar a preferat să meargă la siguranţă, a încheiat pe 6 şi a amânat momentul pentru etapa viitoare, la Motegi, în Japonia.
Clasamentul cursei
Clasamentul general
Moto3: Protagoniştii în lupta pentru titlu au abandonat
Ziua a început cu cursa clasei Moto3, acolo unde în pole s-a aflat câştigătorul etapei trecute, Enea Bastianini. Startul a fost unul extrem de disputat, cum de altfel a fost şi întreaga cursă.
Zece piloţi au fost unul dupa altul, la diferenţe de zecimi de secundă, pe întreaga durată a celor 20 de tururi parcurse, iar opt dintre ei au trecut pe rând la conducerea cursei.
Am avut recuperări formidabile, precum cea a lui Romano Fenati care a plecat de pe 10 din grilă, pentru a termina pe podium. Au fost şi greşeli uluitoare, petrecute în ultimele viraje.
Implicaţi în duelul direct pentru titlul mondial, Danny Kent şi Enea Bastianini au avut abordări diferite. Britanicul a preferat să controleze, calm, cursa de pe poziţiile 5-7, în timp ce Bastianini a atacat continuu, urmărind doar victoria.
Abordări situate la extreme, care s-au încheiat însă cu acelaşi deznodământ. Cu trei viraje înainte de final, Bastianini a atacat poziţia secundă a lui Brad Binder şi l-a acroşat pe sudafrican, ambii piloţi abandonând. Apoi, în ultimul viraj - practic la 300 de metri de finish, liderul clasamentului general a forţat pentru locul 2, ocupat de Jorge Navarro, şi a căzut stupid, de unul singur, după ce în prealabil a pierdut spatele la ieşirea din ultimul viraj.
Între cei doi răman aceleaşi 55 de puncte la general, însă acum au venit mai aproape Miguel Oliveira, marele câştigător Moto3 în Aragon, şi Romano Fenati, care pierde însă locul 3 general.
Clasamentul cursei
Clasamentul general
Etichete: video , jorge lorenzo , valentino rossi , moto2 , moto3 , noto gp , fani pedroza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...