Rossi, eroul unei generații. Are 81 de victorii la MotoGP
16.09.2014, 12:56La finalul etapei MotoGP de la Misano Adriatico, Valentino Rossi a demonstrat că și la 35 de ani se pot câștiga curse în Campionatul Mondial de Motociclsim Viteză. Victoria sa a fost salutată de peste 100.000 de spectatori. Rossi va reveni pe circuit week-endul următor, la Motorland Aragon, într-o etapă ce va putea fi urmărită ÎN DIRECT pe Digi Sport.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Valentino Rossi a câștigat Grand Prixul MotoGP de pe Misano Adriatico și a pus capăt unei serii spaniole ce parea imposibil de stopat. Victoria "Doctorului" a venit după 23 de Grand Prix-uri la finalul cărora a fost intonat doar imnul Spaniei. Pentru Rossi acesta a fost cel de al 81-lea succes la clasa mare, primul după un an și două luni.
La final, multiplul campion mondial, în vârstă de 35 de ani, a declarat în mod surprinzător că se afla în cea mai bună perioadă din cariera. Rossi a câștigat la Misano, circuitul său de casă, pentru prima dată după 2009. Reprezentantul Movistar Yamaha este pilotul cu cele mai multe starturi MotoGP, 247, cele mai multe puncte strânse, 5012 și are 113 Grand Prixuri în care a condus măcar un tur.
Revenirea lui Rossi a fost semnalată încă de la inceputul anului, după duelul clasic cu Marc Marquez din nocturna qatareză. Italianul lasă impresia că a trecut peste experiența negativă din ultimii trei ani - perioada Ducati și revenirea din 2013 în grupul Yamaha de uzină.
După victoria de la Misano, Rossi este pe locul al treilea în clasamentul general și s-a apropiat la un singur punct de Dani Pedrosa. Următorul Mare Premiu se va desfășura peste două săptămâni, pe Motorland Aragon, și va putea fi urmărit ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE în România pe Digi Sport.
Etichete: moto gp , valentino rossi , rossi moto gp , valentino rossi eroul unei generatii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...