MOTO GP: Stefan Bradl și-a petrecut aniversarea de 23 de ani în spital
30.11.2012, 18:57Cel mai bun debutant la clasa "regină" în anul 2012, germanul Stefan Bradl, și-a petrecut aniversarea de ieri într-un spital din Barcelona, unde a suferit o intervenție chirurgicală complexă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pilotul, ajuns la vârsta de 23 de ani, a fost operat pentru un sindrom cronic care i-a afectat brațul drept încă din finalul stagiunii precedente, în care Bradl a terminat pe un meritoriu loc 8 în clasamentul general.
Echipierul lui LCR a fost tratat de specialistul Xavier Mir, medicul "de serviciu" al piloților din Moto GP. Printre pacienții săi s-au numărat, de-a lungul timpului, Hector Barbera, Dani Pedrosa și Casey Stoner, ultimul ratând o bună parte din campionatul trecut din cauza unei căzături suferite la Marele Premiu al SUA.
Bradl va putea părăsi spitalul cel târziu sâmbătă dimineața, iar el va începe recuperarea imediat, urmând a fi apt pentru a se urca înapoi în șa în următoarele trei săptămâni.
"Am hotărât împreună cu dr. Mir să mă operez acum, în loc să aștept ca afecțiunea să regreseze de la sine. E mai bine așa. Operația a decurs excelent și doctorul mi-a transmis că brațul se prezintă mai bine decât spera el, așa că sunt foarte mulțumit de cum a decurs totul. E ciudat să-mi petrec ziua de naștere în spital, dar am primit multe vizite și tot staff-ul medical a fost foarte amabil cu mine", a povestit motociclistul.
Stefan Bradl a semnat recent un contract pe doi ani cu echipa de uzină Honda, pentru care va concura până în anul 2014. El a avansat la clasa Moto GP după ce i-a "suflat" titlul la Moto 2 lui Marc Marquez, în 2011.
7
victorii în 105 starturi în cursele de motociclism (indiferent de clasă) are Bradl în carieră
Etichete: stefan bradl , bradl hospital , bradl operation , stefan bradl rookie , bradl honda , stefan bradl honda , stefan bradl accident
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...