Marquez poate obține în weekend al doilea titlu mondial consecutiv! GP din Japonia începe vineri
09.10.2014, 12:03Cea de-a 15-a etapă din Campionatul Mondial de Motociclism Viteză se va desfășura în Japonia, pe circuitul Twin Ring Motegi. La finalul Grand Prix-ului din Orientul Îndepărtat, Marc Marquez poate să obțină cel de-al doilea titlu consecutiv.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pilotul Honda Repsol trebuie doar să își conserve actuala diferență de 75 de puncte. Asta înseamnă ca nu are altceva de făcut decât să încheie cursa niponă în fața colegului său Dani Pedrosa. Șanse matematice mai au Valentino Rossi și Jorge Lorenzo. Ultimul trebuie totuși să câștige ultimele patru Grand Prix-uri, iar Marquez să nu obțină în acest interval mai mult de 9 puncte.
În 2013, Jorge Lorenzo s-a impus în Marele Premiu al Japoniei, dar adversarul său Marc Marquez a rămas lider în clasamentul general, motiv pentru care suspansul în lupta pentru titlu s-a prelungit până în ultima etapă, cea de la Valencia. Lorenzo a obținut în Țara Soarelui Răsare a șaptea sa victorie din 2013. Spaniolul a semnat pole-position-ul pe o pistă udă, după ce directorul cursei anulase antrenamentele de vineri din cauza condițiilor meteo. Duminică a dominat pe parcursul tuturor celor 24 de tururi, însă Marc Marquez l-a hărțuit în permanență și nu l-a lăsat niciun moment să evadeze. În cele din urmă, Marquez a terminat cursa al doilea. Podiumul a fost completat de Dani Pedrosa.
Primele antrenamente din Japonia se vor desfășura vineri, de la ora 03:00 dimineața, și vor putea fi urmărite în direct pe Digi Sport 2.
Etichete: marc marquez , marquez poate obtine in weekend al doilea titlu mondial , marquez motociclism , cm motociclism in direct la digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...