Viitorul - FC Botoșani 3-1. Echipa lui Gică Hagi termină 2016 pe primul loc în Liga 1
Viitorul a intrat în vacanţă de pe primul loc în Liga 1. Echipa lui Gică Hagi a învins FC Botoşani cu 3-1, deşi a luat gol în secunda opt.
Meciul de la Ovidiu nu a început bine pentru gazde. Moldovenii au deschis scorul în secunda 8, după ce Mihai Roman a profitat de o neînţelegere între Ganea şi portarul Buzbuchi şi a marcat cel mai rapid gol al actualei ediţii de campionat.
Mai mult decât atât, Botoşaniul putea face 2-0, dar Buzbuchi s-a revanşat la ocazia aceluiaşi Roman, în minutul 6.
Ratarea s-a răzbunat la finalul primului sfert de oră de joc. Florinel Coman, lansat senzaţional de Răzvan Marin, a scos un penalty, iar Gabi Iancu a egalat.
Până la pauză, Viitorul putea trece în avantaj. Constănţenii, cu Răzvan Marin în zi excelentă, au avut trei ocazii mari, dar Benzar, Florinel Coman şi Chiţu nu au reuşit să-l bată pe Albuţ.
La cinci minute de la reluare, inevitabilul s-a produs. Marin a centrat superb de pe partea stângă, iar Chiţu a făcut 2-1 cu o lovitură de cap din apropiere.
Internaţionalul de 20 de ani şi-a completat prestaţia extraordinară în minutul 62, când a finalizat elagant o pasă primită de la Coman, şi a stabilit rezultatul ultimei partide a anului în Liga 1.
După a şasea victorie consecutivă în toate competiţiile, Viitorul şi-a păstrat primul loc. Trupa lui Hagi are două puncte peste Steaua, înaintea pauzei de iarnă.