Viitorul - Dinamo 0-1. Costache s-a revanșat pentru ratarea din primul minut
Dinamo a învins campioana Viitorul la Ovidiu cu 1-0, într-un meci în care Gheorghe Hagi şi Cosmin Contra au menajat mai mulţi titulari. Valentin Costache a marcat pentru alb-roşii după ce în prima repriză a concurat cu George Ţucudean pentru ratarea debutului de sezon.
Echipele româneşti care s-au descurcat cel mai bine în Europa la jumătatea săptămânii, Viitorul si Dinamo, au făcut spectacol la Ovidiu. Prima repriză a început şi s-a terminat cu ratările startului de sezon.
În minutul 2, Costache i-a furat mingea lui Tordai dar a tras în bară, din faţa porţii goale. În prelungirile reprizei, Ţucudean a ratat incredibil, din 6 metri, după o centrare a lui Vână.
Tot în prima parte a meciului, Costache i-a pasat ideal lui Bumba, care a tras pe lângă poartă, în minutul 7. Viitorul a avut o triplă ocazie, la aceaşi fază. Penedo a scos şuturile lui Vână şi Ţucudean iar apoi Dani Lopez a şutat peste, în minutul 10.
Eric, aflat la debut în tricoul campioanei, a fost aproape de a deschide scorul din lovitură liberă, în minutul 25. Brazilianul a fost din nou aproape de gol, la un şut de la distanţă.
În partea secundă Penedo a fost la post la şutul lui Vână, din apropiere, din minutul 49. Rivaldinho a şutat pe lângă poartă, din interiorul careului. Dinamo a dat lovitura în minutul 82 prin Costache, care şi-a luat revanşa după ratarea din debutul partidei şi a stabilit scorul final, Viitorul - Dinamo 0-1.
Viitorul nu a reuşit niciodată s-o învingă pe Dinamo pe teren propriu în 8 meciuri de campionat jucate până în prezent.