VIDEO Viitorul - ACS Poli 1-2. Dan Alexa a reușit prima victorie pe banca bănățenilor
Dan Alexa a reușit prima victorie pe banca lui ACS Poli Timișoara, 2-1 cu Viitorul Constanța, într-un meci transmis in direct de Digi Sport.
Szekely a deschis scorul pentru banățeni în minutul 19, după o centrare a lui Nanu, iar atacantul oaspeților a ajuns la golul cu numărul 10 în această ediție din Liga 1.
Viitorul a egalat cu două minute înainte de pauză, când Băluță l-a învins cu un șut superb pe Nuno Claro. Omul care a ajutat și la primul gol al lui Poli, Florin Nanu, a închis tabela în minutul 65, iar apoi Larie a fost la un pas să egaleze după o execuție superbă de la mare distanță. Nanu a bifat al treilea gol în acest sezon, iar timișorenii prima victorie după trei etape.
Jocul nu a fost însă unul convingător pentru ACS Poli, care a avut și șansă în obținerea celor trei puncte. Viitorul a dominat clar pe finalul meciului, când a ratat trei ocazii mari în ultimele 10 minute.
ACS Poli este acum pe locul 12, cu 29 de puncte, în timp ce Viitorul lui Gică Hagi a pierdut al 12-lea meci și este doar pe poziția a 17-a, astfel că lupta pentru evitarea retrogardării se anunță tot mai grea pentru constănțeni.