VIDEO Sevilla-Espanyol 2-0. Prima înfrângere pentru Gâlcă la cârma catalanilor
Constantin Gâlcă a suferit prima înfrângere ca antrenor în Spania. Sevilla a învins-o pe Espanyol cu 2-0, într-un meci în care ambele goluri s-au marcat în prima repriză.
Ciro Immobile a fost la baza celor mai mari ocazii din începutul partidei. După ce a ratat în 3 rânduri deschiderea scorului, italianul a înscris din faţa porţii goale, după o gafă în lanţ în defensiva oaspeţilor.
Banega şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, cu patru minute înainte de pauză, după o perioadă în care Espanyol a dominat partida, fără să îşi creeze însă ocazii de a marca. Immobile a ratat apoi cea mai mare şansă de gol din meci, după o lovitură de cap din câţiva metri care nu a prins spaţiul porţii lui Pau Lopez.
Burgui a semnat prima ocazie de gol a catalanilor, dar nu l-a putut învinge pe Rico, cu un şut din unghi. Asensio şi-a încercat şi el norocul cu un şut din afara careului, dar nu a prins poarta, la fel cum nici Caicedo nu a cadrat o lovitură de cap, în prelungirile meciului.
S-a terminat 2-0 pentru andaluzi, care au bifat al şaselea succes stagional pe teren propriu. De partea cealaltă, Espanyol a rămas cu doar două victorii "afară".