VIDEO Petrolul Ploiești - Poli Timișoara 1-1. Florin Marin, neînvins de şapte meciuri
Remiză între Petrolul şi Poli Timişoara, în ultimul meci al turului Ligii 1. Doi spanioli au marcat în duelul de pe Ilie Oană, încheiat cu scorul de 1-1.
Nepomuceno putea deschide scorul în minutul 10, dar Scutaru a blocat şutul mijlocaşului din Curaçao. Centrarea lui Zoubir a fost deviată apoi de Melinte, însă faza nu i-a pus probleme lui Kirschstein.
Poli a răspuns prin bara lui Artean, din minutul 56. Un minut mai târziu, Zoubir a căzut în careu în duel cu Melinte, dar Alexandru Tudor nu a acordat penalty, ci simulare şi galben.
Bănăţenii au deschis scorul cu super execuţia spaniolului Llorente, spre satisfacţia fostului antrenor Dan Alexa. Egalarea a venit de la alt iberic. La 11 minute după ce a intrat pe teren, Velasco a profitat de o neatenţie în careul lui Poli şi a marcat.
Bucşa a şutat apoi pe lângă de la distanţă, iar Pecanha a sărit din bară în bară la şuturile lui Sarmov şi Elek, fază la care bănăţenii au cerut gol.
Petrolul - Poli Timişoara s-a încheiat 1-1. Pentru ploieşteni a fost al şaselea egal din acest sezon, în timp ce Poli are cinci remize în 13 etape.
Timişoara a încheiat turul pe locul 9, cu 14 puncte. Petrolul are 3 puncte şi este ultima în clasament.