VIDEO Juventus - Real 2-2. Primul egal din istoria întâlnirilor directe
Juventus Torino și Real Madrid au încheiat la egalitate pentru prima dată în istoria celor 16 întâlniri directe în UEFA Champions League. 2-2 s-a încheiat partida de marți, de la Torino, din etapa a patra a Grupei B.
Real a câștigat opt dueluri, în timp ce Juventus a rămas cu șapte succese în UCL contra madrilenilor. Italienii au avut ocazia să egaleze numărul de victorii ale ibericilor. Au dominat prima repriză și l-au întrebuințat serios pe Iker Casillas, întâi la centrarea lui Pogba, deviată către propria poartă de Pepe (17), apoi la reluarea de cap a lui Marchisio (28). Au deschis scorul în minutul 41, prin Arturo Vidal, care a transformat în stil propriu un penalty obținut de Pogba, în duel cu Varane.
Madrilenii au ieșit mai montați de la cabine și au egalat rapid, prin Cristiano Ronaldo, care a finalizat superb o fază în care tot el recuperase (52). Peste patru minute, Xabi Alonso zguduia serios transversala cu un șut de senzație, din afara careului, apoi Casillas bloca reluarea din scurt a lui Llorente și Pepe scotea de pe linia porții, la aceeași fază (58).
În minutul 60, Bale a marcat primul său gol la Real Madrid în UEFA Champions League, din pasa aceluiași Cristiano Ronaldo. Llorente a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj cu o lovitură de cap, profitând de un marcaj visător al lui Varane. Până la final, gazdele au mai amenințat prin șuturi semnate de Quagliarella (intrat pe parcursul reprizei secunde) și Vidal, însă Casillas nu a mai avut probleme.
Real Madrid a ajuns la 301 goluri marcate pe teren străin în UEFA Champions League. Doar Bayern Munchen (302, după meciul de marți) și Barcelona (342) au mai multe reușite în deplasare.
Tot marți a egalat și recordul Barcelonei, de a marca în 29 de meciuri consecutive în cea mai tare competiție inter-cluburi. Ultima dată când madrilenii nu au dat gol într-o partidă de UCL s-a întâmplat în aprilie 2011, tocmai contra Barcelonei.
Sunt cinci echipe pe care "galacticii" nu le-au învins niciodată în deplasare, în mai mult de trei meciuri: Bayern Munchen (7 meciuri), Juventus (5 meciuri), Borussia Dortmund (4 meciuri), Olympiacos Pireu (4 meciuri) și AC Milan (3 meciuri).
Juventus nu a pierdut niciodată în UCL cu un arbitru englez la centru (șase victorii și două egaluri). Torinezii au, însă, o perioadă neagră în cupele europene, unde nu au mai cunoscut victoria de 7 meciuri.
Clasamentul Grupei B, după 4 etape: