VIDEO Juventus - ACS Poli 1-1. Nou-promovata rămâne cu o singură victorie în Liga 1
Juventus Bucureşti a terminat la egalitate cu ACS Poli Timişoara, 1-1 (0-1), pe Stadionul ''Ilie Oană'' din Ploieşti, în ultimul meci din etapa a 17-a a Ligii 1.
Oaspeţii au deschis scorul prin togolezul Camaldine Abraw (11), cu un şut superb lângă bară, după o minge venită de la un adversar.
Juventus a restabilit egalitatea în minutul 81, prin georgianul Nika Dzalamidze (81), care a reluat în plasă mingea respinsă de portarul Vasile Curileac la şutul lui Cătălin Ţîră.
Abraw a avut şansa de a tranşa disputa în min. 77, dar a ratat din poziţie ideală, de la 12 metri.
Fundaşul Gabriel Cînu (ACS Poli) a primit doar cartonaşul galben (36), după un fault foarte dur la Valentin Bărbulescu.
''Lanterna roşie'' a mai avut ocazii de gol prin Alexandru Benga (40), Ţîră (79), iar Melinte a fost aproape de autogol (38). Poli a mai avut ocazii mari prin Abraw (85) şi Mailat (90+1).
În tur, timişorenii au câştigat cu 2-1.
Juventus rămâne pe ultimul loc al clasamentului după acest egal. Bucureştenii sunt neînvinşi de trei etape, în care au înregistrat o victorie şi două egaluri.