VIDEO Dinamo - Viitorul 1-5. Victorie de senzaţie a echipei lui Hagi, care revine pe locul 2
Viitorul a fost de neoprit în faţa lui Dinamo, pe care a învins-o pentru a patra oară chiar la ea acasă. A fost 5-1 pentru echipa lui Gică Hagi, aflată la cel mai răsunător succes al sezonului.
Părăsiţi după un sfert de oră de fanii din peluză, care au protestat astfel faţă de disputarea meciului în zi de doliu naţional, dinamoviştii au trecut pe lângă gol la ocazia uriaşă a lui Steliano Filip.
Gazdele puteau primi penalty în minutul 21, când Gnohere a fost pus la pământ în careu de Rîmniceanu, dar Vojnovic a fost semnalizat în offside.
După o jumătate de oră de joc, şutul lui Ianis Hagi a fost respins în faţă, iar Mevlja l-a faultat în careu pe Chiţu, din postură de ultim apărător, şi a fost eliminat.
Penalty-ul Viitorului a fost transformat cu siguranţă de Florin Tănase.
Palic a ratat egalarea chiar înaintea pauzei, după o combinaţie frumoasă cu Vojnovic, iar oaspeţii au intrat la vestiare în avantaj.
La opt minute de la reluare, Vojnovic a apărut în careu şi a deviat balontul pentru golul de 1-1 al lui Gnohere, fază la care oaspeţii au cerut offside.
Viitorul a trecut din nou la conducere, în minutul 64, atunci când Vlad Achim a profitat de respingerea în faţă a lui Popescu.
Portarul dinamovist a limitat, totuşi, proporţiile scorului cu alte trei intervenţii, la şuturile lui Boli, Aganovic şi Ianis Hagi.
Tănărul portar dinamovist, titularizat surprinzător, nu a mai avut, însă, replică pe final, când Viitorul a încheiat socotelile.
Aganovic a făcut 3-1 din pasa lui Benzar, iar în prelungiri Achim, şi din nou Aganovic, au închis tabela la 5-1. Victorie clară pentru echipa lui Hagi, care a câştigat toate cele patru meciuri disputate în Liga 1 pe terenul lui Dinamo.