VIDEO Dinamo - Petrolul 2-0. ”Câinii roșii” o egalează pe Viitorul în fruntea ierarhiei
Dinamo a egalat liderul Viitorul. 16 puncte a acumulat echipa lui Mircea Rednic, după ce a învins-o pe Petrolul cu 2 la 0. Debutantul Essombe şI Gnohere au marcat golurile alb-roşiilor.
Dinamo a egalat liderul Viitorul. 16 puncte a acumulat echipa lui Mircea Rednic, după ce a învins-o pe Petrolul cu 2-0. Debutantul Essombe și Ghohere au marcat golurile alb-roșiilor. Dinamo și Viitorul sunt singurele echipe neînvinse din Liga 1.
”Câinii roșii” s-au impus cu 2-0 în fața Petrolului, după un meci controlat aproape în totalitate. Mircea Rednic a fost inspirat când l-a titularizat pe Marcel Essombe la debut. Camerunezul a avut prima ocazie a meciului, dar Pecanha a intervenit excelent (17). Atacantul de 27 de ani nu a mai ratat două minute mai târziu, când portarul Petrolului a respins în față șutul lui Rotariu (19).
Oaspeții au cerut penalty când Vojnovic a căzut cu mâna pe minge în careu, însă George Găman a lăsat jocul să continue (21). Și dinamoviștii au reclamat o lovitură de la 11 metri, când Rippert l-a împins pe Matei în careu (31).
Alb-roșiii puteau să-și dubleze avantajul înainte de pauză, dar Pecanha a reușit o paradă la șutul lui Gavrilă (37). Goalkeeperul brazilian a început bine și repriza a doua - i-a luat mingea lui Essombe, care era în poziție ideală pentru a majora diferența (54).
Petrolul a avut șansa egalării, dar Farina nu a profitat de pasa bună dată de Tamuz (64). Gnohere a alungat orice emoții cu golul de 2-0 din centrarea lui Fai (74). Dinamo rămâne neînvinsă și cu 16 puncte a egalat-o pe Viitorul în clasament
”Am luat trei puncte, n-am luat gol, eu zic că-i o seară reușită”, a declarat Mircea Rednic la final. ”Dinamo a fost peste noi din toate punctele de vedere, azi n-am reușit să fim echipa care am fost până acum, n-am fost agresivi”, a recunoscut, cu fair-play, Tibor Selymes.
Penalizată cu șase puncte, Petrolul rămâne pe ultimul loc și are o singură victorie în acest sezon.