VIDEO Dinamo-FC Brașov 2-1. “Câinii“ au câştigat greu, deși au avut un om în plus
Dinamo a câştigat cu emoţii meciul de acasă cu FC Braşov, după o partidă presărată cu erori decisive de arbitraj. La scorul de 2-1, pe final de meci, FC Brașov ar fi trebuit să primească o lovitură de la 11 metri, dar Balaj a lăsat jocul să continue.
Ardelenii puteau deschide scorul rapid, dar Buga a fost blocat de Luchin, după eroarea lui Bălgrădean. Mutu, care a fost eroul oaspeților, a scos lovitura de cap a lui Boubacar din minutul 11, iar Luchin a fost aproape de autogol cinci minute mai târziu.
Portarul braşovenilor s-a opus şutului lui Cosmin Matei, dar Dinamo a terminat prima repriză în avantaj. Curtean a centrat în careu în minutul 45, iar francezul Thicot l-a învins pe Mutu, rămas fără reacţie pe linia porţii.
Alb-roşiii şi-au mărit avantajul la zece minute de la reluare, când Lazăr a şutat plasat după o acțiune individuală. Ţucudean putea face 3-0 peste opt minute, însă a trimis pe lângă poartă, după ce tot el fusese oprit eronat din drumul spre gol, de către tușierul de pe acea parte. Braşovenii au revenit în joc după un penalty obţinut de Surdu şi transformat de Aganovic în minutul 75.
Imediat, fundașul Străuţ a văzut al doilea galben şi a fost eliminat din tabăra brașoveană. Thomas şi Boubacar nu l-au putut învinge pe portarul braşovean, în aceeași fază, iar Cristi Balaj nu a văzut penalty la intervenţia lui Grecu asupra lui Dias, în minutul 86. În ciuda presiunii de pe final de meci, Dinamo a obținut victoria, a treia consecutivă în toate competițiile, în fața a 4.900 de fani alb-roșii.