VIDEO Barça - Malaga 0-1. Catalanii pierd după 11 meciuri şi ratează şansa de a urca pe primul loc
Surpriză uriaşă pe Camp Nou - Barcelona a fost învinsă cu 1-0 de Malaga şi s-a oprit la 11 victorii consecutive în toate competiţiile. Catalanii nu mai pierduseră un meci de la partida de pe Anoeta, 0-1 cu Real Sociedad.
Singurul gol al meciului a fost marcat de Juanmi, în minutul 8, după o eroare a lui Dani Alves. Barca a replicat prin Rafinha, al cărui şut a fost respins de pe linia porţii de Weligton. Ricardo Horta a încercat să-l învingă din foarfecă pe Claudio Bravo, însă portarul gazdelor a reţinut.
Intrat în repriza secundă, Pedro putea salva un punct pentru Barcelona, dar a trimis în plasa laterală. Pentru echipa lui Luis Enrique urmează meciul cu Manchester City în optimile UEFA Champions League, marţi, în direct pe Digi Sport, de la 21:45.
Messi şi compania au ratat astfel şansa de a trece peste Real Madrid în clasamentul din La Liga. "Galacticii" evoluează duminică, de la ora 22:00, pe terenul lui Elche, şi, cu o victorie, se pot duce la patru puncte de Barca. Meciul este transmis în direct de Digi Sport 2.