Steaua - Concordia 1-0. Roș-albaștrii au punctaj maxim după două meciuri
Steaua a avut din nou emoţii împotriva Concordiei Chiajna. Dacă în finala Cupei Ligii a învins-o în prelungiri, acum a câştigat la limită, cu primul gol reuşit de Vlad Achim în tricoul roș-albaștrilor.
Golubovic a deschis festivalul ratărilor încă din minutul 5, iar Adi Popa l-a continuat cu o bomba care a lovit bara. Steaua a rămas făra căpitan după jumătate de ora de joc. Pintilii s-a accidentat și a părăsit terenul de joc, lăsându-i locul lui Muniru. După schimbarea lui Pintilii banderola a ajuns pe brațul lui Nicolae Stanciu.
Achim își putea aduce echipa în avantaj încă de la pauză, dar nu l-a putut învinge pe Bălgrădean din poziție de unu la unu. Chiajna a tresarit abia pe final, însă Bucurică n-a profitat de respingerea lui Cojocaru.
Cu un sfert de ora rămas din meci, Vlad Achim a reușit primul gol la Steaua și a adus cele trei puncte din meciul cu Chiajna. Mijlocașul a profitat de o respingere a fundașilor de la Concordia și a înscris cu un șut din interiorul careului.
Etapa următoare Steaua se va deplasa la Botoșani. Partida se va disputa vineri de la ora 21:00 și va fi în direct la Digi Sport 1.