FC Voluntari - ASA Tg. Mureș 1-1. Echipa lui Dan Alexa obține un punct și ajunge pe plus în Liga 1
FC Voluntari și ASA Tg. Mureș au încheiat la egalitate duelul din etapa a 12-a din Liga 1, scor 1-1.
Echipa antrenată de Florin Marin a început mai bine jocul, iar Florin Cernat a ratat prima ocazie a partidei. ASA a fost apoi salvată de Mingote, care a respins şutul lui Adrian Bălan. Formația condusă de pe bancă de Dan Alexa a ripostat prin Romeo Surdu care a avut o acţiune bună, dar finalizarea nu l-a surprins pe portarul gazdelor.
Târg-mureşenii nu au mai scăpat la următorul şut pe poartă al lui Adrian Bălan. Atacantul a marcat din lovitură liberă şi şi-a trecut în cont a doua reuşită a sezonului. Pe finalul primei reprize, oaspeţii puteau să restabilească egalitatea, dar Vlad Morar a nimerit bara.
Atacantul nu a mai ratat la începutul reprizei a doua şi a marcat primul său gol pentru ASA. Morar a executat excelent o lovitură liberă și a reușit să-l învingă pe Balauru. FC Voluntari a trecut pe lângă golul victoriei însă Mingote a fost atent la şutul lui Voduţ, apoi l-a blocat excelent pe Adrian Bălan.
S-a terminat 1-1. ASA, care a început cu un deficit de şase puncte, are acum un punct în clasament.
În etapa următoare FC Voluntari joacă în deplasare la Iaşi, iar cei de la ASA o aşteaptă pe Steaua la Târgu Mureş.