CSU Craiova - Petrolul 2-0. Oltenii câştigă, dar ratează Europa. Dublă Herghelegiu
CSU Craiova a câştigat meciul de pe teren propriu cu Petrolul, scor 2-0, dar a ratat calificarea în cupele europene, pentru că CSMS Iaşi a întors rezultatul la Timişoara şi a terminat pe prima poziţie în play-out.
Cu şanse de a prinde locul care ducea în preliminariile Europa League înainte de ultima etapă, Craiova a reuşit doar să încheie sezonul cu o victorie în faţa propriilor suporteri.
Oltenii au început perfect partida cu Petrolul, echipă deja retrogradată. Herghelegiu a deschis scorul după cinci minute, din pasa lui Măzărache.
Iliev putea să dubleze avantajul gazdelor la următoarea fază periculoasă a alb-albaştrilor, dar a trimis pe lângă din apropiere, iar Băluţă şi-a trecut şi el în cont o ratare, la o fază la care jucătorii lui CSU au cerut penalty pentru un presupus henţ la Benga.
Craiova a mai marcat o dată până la pauză. Herghelegiu şi-a trecut în cont dubla, prima a lui în Liga 1, după o centrare perfectă a lui Surugiu.
Craiova a luat 3 puncte din confruntarea cu Petrolul şi au terminat campionatul cu 39 de puncte, la egalitate cu CSMS Iaşi. Moldovenii, care s-au impus cu 3-2 la Timişoara, cu Poli, merg, însă, în cupele europene datorită rezultatelor directe.