Concordia - FCSB 1-2. Puştii Daniel Benzar şi Dennis Man au întors rezultatul pentru vicecampioană
FCSB s-a jucat cu focul la Chiajna. Dică a folosit mai multe rezerve şi Concordia a condus cu 1-0 până în minutul 75. Pe final, puştii Daniel Benzar şi Dennis Man au adus victoria roş-albaştrilor, scor 2-1.
După succesul de la Plzen, Dică i-a odihnit pe Alibec, Pintilii şi Teixeira şi a început cu Pleaşcă, Daniel Benzar şi Grecu printre titulari.
Partida amânată câteva minute din cauza problemelor cu nocturna a beneficiat de prima ocazie abia pe finalul reprizei, când Bălgrădean a boxat bomba lui Gnohere.
După pauză, Concordia a înscris la prima ocazie de care a beneficiat prin Marian Cristescu. Tot Gnohere a fost aproape de egalare, dar şi de această dată Bălgrădean s-a opus.
Portarul gazdelor n-a mai avut ce face, însă, la şutul senzaţional lui Daniel Benzar, fratele internaţionalului de la Viitorul. Apoi, la fel ca în prima etapă cu Voluntari, Dennis Man a adus victoria cu un gol pe final, la capătul unei faze controversate.
S-a terminat 2-1 pentru roş-albaştri, care au 10 puncte, la fel ca FC Botoşani şi CFR Cluj, echipele din fruntea Ligii 1.