CFR Cluj - Craiova 2-1. Echipa lui Dan Petrescu îşi consolidează locul 1. Oltenii, la primul eşec
CFR Cluj îşi păstreaza primul loc în Liga 1, după o partidă tensionată cu CS U Craiova. Ardelenii s-au impus cu 2-1, într-un meci în care Dan Petrescu a fost trimis în tribună după o jumătate de ora, iar oltenii au jucat fără un om din minutul 37.
Clujenii puteau deschide scorul în minutul 5, prin Urko Vera, dar Calancea a respins în corner, cu un reflex extraordinar. Dan Nistor şi Andrei Mureşan şi-au încercat şi ei norocul la poarta oltenilor, însã fãrã succes.
În minutul , centralul Adrian Comănescu a acordat penalty în favoarea gazdelor, la un duel dintre Tiago Ferreira şi Ciprian Deac, şi l-a eliminat pe fundaşul portughez, în ciuda protestelor vehemente ale oaspeţilor.
Culio a transformat penalty-ul în minutul 40 şi a ajuns la a patra reuşită din acest sezon. Două minute mai târziu, Mitriţă a fost la un pas să-l învingă pe Arlauskis, aflat la primul meci în poarta liderului.
Intrat în repriza a doua, Balde l-a testat pe Calancea in minutul 63. Un minut mai târziu, atacantul senegalez a reuşit să marcheze pentru 2-0, după o eroare incredibilă a portarului Craiovei.
Burlacu a obţinut şi el un penalty, iar Gustavo a transformat fără emoţii în minutul 81 şi a făcut 2-1, iar finalul de meci a fost mai interesant. În ultimele secunde, oltenii au ratat o ocazie uriaşă de a egala, prin Bancu, al cărui şut s-a dus în bară.
În cele din urmă, a rămas 2-1, iar Craiova a suferit prima înfrângere din acest sezon.