ASA - FC Botoşani 2-0. A patra victorie a sezonului, pe un teren plin cu zăpadă
ASA Târgu Mureş a reuşit al doilea succes consecutiv în Liga 1 şi primul pe teren propriu după 12 etape. Pe un teren îngheţat, echipa lui Dan Alexa a învins FC Botoşani, care a ajuns la al cincilea meci consecutiv fără gol marcat.
Târnovan ar fi putut deschide scorul rapid, dar Cordoş a intervenit prompt şi l-a încurcat pe mijlocaşul moldovenilor. Două minute mai târziu, Herghelegiu a şutat puternic din unghi, însă pe lângă poarta lui Migote.
Prima ocazie importantă a gazdelor a apărut abia în minutul 12. Vlad Morar a executat bine o lovitură liberă, dar Iliev a scos balonul de sub bară. Chiar înainte de pauză, Dimitrov a încercat să profite de starea gazonului şi să-l surprindă pe Mingote cu un şut de la distanţă, însă mingea a trecut peste poartă.
Gazdele au revenit extrem de motivate de la vestiare. "Servit" perfect de Marius Constantin, Kuku a luat o minge pe cont propriu şi a deschis scorul. Nici nu s-au dezmeticit moldovenii că Vlad Morar a dublat avantajul mureşenilor, la o fază la care oaspeţii au cerut ofsaid.
Ajuns la al treilea gol în acest sezon, Morar a fost foarte aproape de a reuşi dubla, dar Iliev a reuşit să respingă. FC Botoşani a replicat prin Vaşvari, însă a fost rândul lui Mingote să se facă remarcat.
ASA a jucat ultimele 13 minute în 10 oameni, după ce Ciolacu, intrat în repriza secundă în locul lui Zicu, a văzut al doilea cartonaş galben. S-a terminat 2-0 pentru ASA, care se apropie la 7 puncte de Concordia Chiajna, ocupanta locului 12.