-
90+4 |
Final de meci. ACS Poli Timişoara a învins cu 1-0 pe FC Voluntari în prologul etapei a 20-a din Liga 1.
-
90+3 |
Fernando Llorente a fost avertizat pentru un fault la 16 metri de poarta lui ACS Poli.
-
90+2 |
Ocazie FC Voluntari! Şutul cu stângul, al lui Doru Popadiuc, a fost respins peste poartă, de sub bară, de goalkeeperul gazdelor.
-
90+1 |
Ocazie FC Voluntari! Reluare spectaculoasă, din foarfecă, a lui Costin Curelea, mult peste poarta gazdelor.
-
84 |
Schimbare la ACS Poli. Adrian Poparadu este înlocuit de Alin Cârstocea.
-
82 |
Daniel Novac primeşte cartonaşul galben după un fault asupra lui Bărbuţ.
-
77 |
Schimbare la FC Voluntari. Andrei Lungu a intrat în locul lui Laurenţiu Marinescu.
-
71 |
Bară ACS Poli! Execuţie superbă a lui Cătălin Doman, al cărui şut cu interiorul, de la aproximativ 20 de metri, a nimerit bara din stânga a porţii apărate de Mircea Bornescu.
-
67 |
Ocazie FC Voluntari! Centrarea lui Coman a fost reluată puţin pe lângă poartă, din şase metri, de Curelea.
-
67 |
Schimbare la FC Voluntari. Petre Ivanovici a fost substituit de Adrian Bălan.
-
66 |
Schimbare la ACS Poli. Octavian Drăghici i-a lăsat locul lui Alexandru Popovici.
-
60 |
Vasile Maftei primeşte şi el cartonaş galben după ce a solicitat un fault după un duel cu Şeroni şi a protestat după ce arbitrul Balaci a lăsat jocul să continue.
-
59 |
Schimbare la ACS Poli. Marius Croitoru este înlocuit de Fernando Llorente.
-
58 |
Ionuţ Balaur este avertizat.
-
55 |
Schimbare la FC Voluntari. Mihai Căpăţână este înlocuit de Doru Popadiuc.
-
53 |
Străuţ a încercat să îi paseze cu capul lui Straton, însă şi-a pus în dificultate propriul portar, care a respins cu dificultate în corner
-
51 |
Gol anulat ACS Poli! Alin Şeroni a înscris, însă golul fundaşului lui ACS Poli a fost anulat pentru un presupus fault asupra lui Căpăţână
-
46 |
A început repriza a doua a partidei de la Timişoara.
-
45 |
Pauză pe stadionul Dan Păltinişanu. ACS Poli Timişoara conduce cu 1-0 la pauză şi va începe repriza secundă şi cu superioritate numerică în faţa lui FC Voluntari.
-
45 |
Cartonaş roşu FC Voluntari! Florin Cernat este eliminat chiar înaintea pauzei de arbitrul Marian Balaci, pentru o intervenţie dură la adresa lui Cătălin Doman, la centrul terenului.
-
45 |
Ocazie ACS Poli! Şansă imensă de gol ratată de Drăghici, care a reluat în plasa laterală, din careul mic, unde se afla nemarcat după o lovitură de colţ.
-
44 |
Costin Curelea a primit primul cartonaş galben al oaspeţilor.
-
43 |
Ocazie FC Voluntari! Petre Ivanovici a scăpat singur cu portarul timişorenilor, Straton, care l-a blocat din nou excelent pe fotbalistul Voluntariului.
-
37 |
Goooool ACS Poli! Cătălin Doman a transformat sigur penalty-ul, în dreapta portarului lui FC Voluntari.
-
36 |
Penalty ACS Poli! Cătălin Doman a obţinut o lovitură de la 11 metri după un duel cu Căpăţână
-
31 |
Ilfovenii au cucerit un singur punct în ultimele trei etape, în timp ce bănăţenii au cea mai slabă defensivă din Liga 1, cu 33 de goluri primite.
-
18 |
Ocazie ACS Poli! Acţiune foarte bună a lui Cătălin Doman, care a fost oprit însă, la 11 metri de poarta ilfovenilor, de Cristian Scutaru.
-
17 |
FC Voluntari a surclasat ACS Poli Timişoara la ultimele două partide directe, câştigate cu 5-0 şi 4-1.
-
13 |
Marius Croitoru a primit primul cartonaş galben al partidei.
-
13 |
Ocazie FC Voluntari! Petre Ivanovici a fost aproape de a deschide scorul, însă a fost blocat excelent de Straton, care a intervenit providenţial.
-
10 |
FC Voluntari este pe locul 10 în Liga 1, la şapte puncte distanţă de locurile de play-off, în timp ce ACS Poli e ultima în clasament, cu cinci puncte. Bănăţenii ar fi fost la numai trei puncte în spatele ilfovenilor fără penalizarea de 14 puncte cu care au început campionatul.
-
8 |
Centrarea periculoasă a lui Octavian Drăghici a fost deviată în corner de fundaşii Voluntariului.
-
1 |
A început partida de la Timişoara, prima a etapei a 20-a din Liga 1.