ACS Poli - CFR Cluj 1-1. Timişorenii sunt neînvinşi în ultimele două etape
ACS Poli Timişoara a mai recuperat un punct din cele 14 de penalizare cu care a început sezonul în Liga 1 şi a ajuns la -10, după remiza de pe teren propriu cu CFR Cluj, scor 1-1. Gabriel Cînu i-a adus în avantaj pe bănăţeni în prima repriză, iar Cristian Bud a egalat în partea a doua.
Prima jumătate de oră a partidei a fost una săracă în evenimente. S-au remarcat doar Cârstocea, care a tras frumos din voleu, dar pe mijlocul porţii, şi Jakolis, autorul unei bare, după ce a lovit greşit mingea la o încercare de centrare.
Meciul s-a aprins în sfertul de oră dinaintea pauzei. Cînu a deschis scorul în minutul 36, când a trimis o boltă cu capul din interiorul careului, iar mingea a intrat în poartă şi din cauza complicităţii lui Mincă, rămas fără reacţie.
Clujenii au cerut penalty în minutul 40, la un presupus fault asupra lui Păun, iar Petrucci a trimis puţin peste poartă cu un şut frumos din afara careului, în prelungirile reprizei.
Elevii lui Vasile Miriuţă au început tare partea a doua, iar Cristian Bud, intrat pe teren la pauză, a ratat două mari ocazii din apropiere, înainte ca şi Cristian Lopez să irosească o şansă mare de a marca.
În cele din urmă, prestaţia mai solidă a celor de la CFR a fost răsplătită. În minutul 71, după o centrare de pe partea dreaptă, Bud a egalat cu o frumoasă lovitură de cap.
Finalul a fost nebun. În ultimul sfert de oră, ambele echipe au ratat şanse incredibile de a înscrie ceea ce ar fi putut deveni golul victoriei. Elek, de două ori, şi Bărbuţ, au irosit oportunităţile timişorenilor, în timp ce, la cealaltă poartă, Bud a fost blocat de Curileac şi de bară.
S-a terminat, însă, 1-1, iar ACS Poli Timişoara ajunge la al doilea meci consecutiv fără înfrângere în Liga 1.