VIDEO Șoc în judo-ul românesc! Medaliată cu argint la Londra, Corina Căprioriu se retrage la 26 de ani!
13.12.2012, 00:38Judo-ul românesc e pe cale să devină din ce în ce mai sărac. După Alina Dumitru, şi Corina Căprioriu se gândeşte serios la retragere. Nu a luat deocamdată nicio decizie, iar antrenorul Florin Bercean încearcă să o facă să se răzgândească.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
“Vreau ca atunci când voi da răspunsul, indiferent care va fi, vreau să fiu şi eu sută la sută convinsă. Iar decizia pe care o voi lua să fie bună şi în momentul de faţă, dar şi pe viitor”, a spus Corina Căprioriu.
La rândul său, antrenorul lotului feminin de judo, Florin Bercean, s-a declarat surprins de posibilitatea ca vicecampioana olimpică de la Londra să nu mai concureze, dar a spus că va face eforturi să-i schimbe această idee:
“Este o surpriză și pentru mine felul în care vrea să se retragă. Regret că pierd o astfel de sportivă, îmi pare nespus de rău, dar poate se mai răzgândește”.
Din fericire, Corina Căprioriu nu a luat deocamdată o decizie finală și se va consulta cu Florin Bercean în această privință: “El nu este de acord și ar vrea să merg mai departe, dar vom lua o decizie împreună”.
Etichete: jo londra 2012 , corina caprioriu , corina caprioriu vrea sa se retraga la 26 de ani , corina caprioriu argint jo londra , video caprioriu bercean
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...