Victorii românești în Cupa Europei la judo
16.06.2013, 17:50Violeta Dumitru şi Costel Dănculea au câştigat medaliile de aur ale categoriilor 48 şi, respectiv 73 de kilograme, la Cupa Europei la judo, de la Celje (Slovenia), care se încheie duminică.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Violeta Dumitru a câştigat grupa B, după victorii în faţa Renatei Kiss (Ungaria) şi a Annei Bartole (Italia), iar în semifinale a trecut şi de sportiva franceză Vaugarny Melodie. În finală, Dumitru s-a impus în lupta cu Katharina Menz (Germania), cucerind medalia de aur a categoriei 48 de kilograme.
La categoria 52 de kilograme, Roxana Ioanca a fost învinsă în primul tur al grupai A, de rusoaica Anastasia Kovalenko.
La masculin, Costel Dănculea a avut un parcurs similar cu al Violetei Dumitru. El a câştigat grupa B a categoriei 73 de kilograme, trecând de Dominik Sommer (Elveţia), Alfredo Mezzadra (Italia), Joery Biekmann (Olanda) şi Stefan Friedrich. În semifinale, Dănculea l-a învins pe Christopher Voelk (Germania), iar în finală a trecut de Felix Galuaev (Rusia), câştigând medalia de aur.
La aceeaşi categorie, Dan Fâşie a fost eliminat în turul trei de slovenul Rok Draksici.
Gheorghe Bodîrlău a pierdut şi el în turul trei al categoriei 81 de kilograme, în faţa francezului Guillame Riou, iar în recalificări a fost depăşit în prima luptă de austriacul Christian Zachar.
Remus Lazea a evoluat în grupa D, dar după o primă victorie, în faţa britanicului Dru Oakes, a fost eliminat de ungurul Martin Vegvari.
sursă: mediafax
Etichete: judo , violeta dumitru judo , violeta dumitru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...