România atacă medaliile la Masters-ul din Rusia
17.05.2013, 13:18Andreea Chiţu se pregăteşte pentru Masters-ul de judo de la Tyumen (Rusia), la care participă cei mai buni 16 sportivi la fiecare categorie. La 57 de kg, Corina Căprioriu vrea să spargă gheaţa şi să ia prima medalie din acest sezon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Programat în perioada 25-26 mai, concursul din Rusia va aduce pe tatami cei mai buni 16 judoka la fiecare categorie. Punctele puse în joc, dar mai ales premiile în bani le motivează pe fetele antrenate de Florin Bercean. Aurul va fi recompensat cu 6.000 de dolari, argintul cu 4.000, în timp ce medaliaţii cu bronz vor primi 2.000.
"Ele sunt în primele opt, merg acolo cu șanse reale, se iau puncte foarte multe, am înțeles că sunt și ceva premii în bani, deci e un concurs important", a declarat Florin Bercean, antrenorul lotului național de judo.
"Pe lângă punctajul mare, mai sunt și mulți bani la mijloc. O clasare pe podium este destul de benefică. Este o pregatire bună pentru Mondiale pentru că vedem care ar putea să ne pună probleme acolo", spune și Andreea Chițu, una dintre speranțele României pentru o medalie.
După eşecul de la Europene, unde a fost eliminată din primul tur, vicecampioana olimpică de la Londra, Corina Căprioriu speră să-şi ia revanşa în Rusia. Antrenorul Florin Bercean o încurajează: "Pentru ea, întotdeauna o lovitură de genul ăsta a fost un stimul foarte bun".
"De câțiva ani nu am mai luat o medalie la Masters și cred că ar fi timpul să obținem și noi o medalie. Îmi doresc foarte mult. Este a doua competiție de mare valoare, după Jocurile Olimpice", spune Corina Căprioriu.
Etichete: judo , andreea chitu , rusia , corina caprioriu , florin bercean , tyumen , mastersmasters judo , masters judo rusia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...