Galerie Foto Andreea Chițu, încă un pas spre Jocurile Olimpice de la Tokyo! Performanță notabilă la ultimul concurs
articol scris de Digi Sport24.10.2020, 11:39
Sportiva română Andreea Chiţu a obţinut medalia de bronz la categoria 52 kg, la Grand Slam-ul de judo de la Budapesta, după ce a învins-o în meciul pentru locul al treilea pe germanca Amber Ryheul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chiţu, fostă vicecampioană mondială, a trecut în primul tur de Sabiana Anestor (Haiti), în optimi a depăşit-o pe brazilianca Larissa Pimenta, în sferturi a câştigat duelul cu campioana mondială Daria Bilodid (Ucraina), dar a pierdut semifinala cu elveţianca Fabienne Kocher. Victoria finală a revenit franţuzoaicei Amandine Buchard.
Galerie Foto
Concursul de la Budapesta punctează pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Andreea Chiţu fiind acum pe locul 24 în clasamentul mondial al categoriei.
Andreea Chițu, în căutarea unei medalii la Olimpiada de la Tokyo
Sportiva de 32 de ani, fost număr 1 mondial la categoria sa, speră să se califice la Jocurile Olimpice din 2021, de la Tokyo, unde își dorește o medalie. La Olimpiada de la Rio, Chițu s-a oprit în sferturile de finală, după înfrângerea în fața italiencei Odette Giuffrida.
La Grand Slam-ul de la Budapesta, sportivul român de origine rusă Petr Zhukov l-a învins pe kirghizul Artur Te, în primul tur la cat. 66 kg, dar a pierdut în optimi în faţa uzbecului Sardor Nurilaev. România va mai avea patru reprezentanţi la Budapesta, Ştefania Adelina Dobre (cat. 63 kg), Serafima Moscalu (70 kg), Alexandru Raicu (71 kg) şi Marcel Cercea (81 kg).
La competiţie s-au înscris 409 judoka din 61 de ţări, 257 la masculin şi 152 la feminin.
AGERPRES
Etichete: andreea chitu , chitu bronz judo budapesta , chitu olimpiada tokyo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...