Neymar vrea aurul olimpic la Rio: "Visez să marchez golul decisiv în finală"
24.07.2016, 13:41Barcelona se pregătește pentru debutul noului sezon din Primera Division, însă unul dintre starurile sale are alte priorități.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Neymar e nerăbdător să reprezinte Brazilia la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, programate între 5 și 21 august.
Fostul atacant al lui Santos a fost lăsat special acasă la ediția centenară a Copei America, din SUA, pentru a juca la competiția supremă a sportului mondial.
"Sper să mă întorc pe Maracana și să marchez golul decisiv în finală, sau măcar să ofer o pasă de gol. Avem o șansă mare de a face istorie, de a câștiga pentru prima oară unica medalie de aur care îi lipsește Braziliei, cea olimpică", a declarat Neymar.
Atacantul în vârstă de 24 de ani a participat și la ediția precedentă a Jocurilor Olimpice, de la Londra, unde Brazilia a pierdut finala contra Mexicului.
"Slavă Domnului că sunt deja medaliat olimpic. Am cucerit argintul, iar de data asta sper să câștig aurul. Suntem un grup foarte puternic, avem mulți fotbaliști de calitate", e convins Neymar.
70 de meciuri a jucat Neymar pentru naționala Braziliei
46 de goluri a înscris atacantul Barcelonei pentru Selecao
Etichete: jocurile olimpice , barcelona , neymar , brazilia , jo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...