Soarele strălucește la Londra. Corespondență de la Teodor Avramescu, trimisul special Digi Sport la Jocurile Olimpice
25.07.2012, 10:55Aeroportul Luton din Londra ne-a întâmpinat cu un uimitor soare arzător. Toată săptămâna înainte de plecare am urmărit temperaturile de aici, care nu depășeau 18 grade și ploua mereu, iar azi la ora prânzului temperatura depășea 25 de grade.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Primul lucru după cazare a fost o vizită la Main Press Centre, în Parcul Olimpic, pentru a ne viza acreditarile. Măsurile de securitate sunt stricte și la vedere. La intrarea în zona olimpică ești scanat ca la aeroport, iar pe alei vezi trecând agale soldați cu puștile la vedere. În Parc nu era chiar așa mare agitație, ca de altfel nici în centrul de presă.
Fiecare își plătea internetul, fotografii își curățau aparatele la centrele specializate și peste tot se făceau previziuni. Fiecare ziarist care participă la o astfel de competiție își dorește ca sportivii țării din care provine să cucerească cât mai multe medalii. E mai frumos să scrii despre victorii, decât despre înfrângeri.
Se spunea că stațiile de metrou au și denumiri de sportivi și eram curios să văd stația Nadia Comaneci– King’s Cross St. Pancras, cea mai apropiată de noi, dar nici vorbă de așa ceva. La niciuna dintre stații nu este adăugat și numele sportivului. Poate, odată cu deschiderea…
În rest, orașul nu pare invadat de turiști. Vitrinele magazinelor sunt împodobite cu portrete uriașe ale sportivilor britanici cu șanse la medalii, iar în Hyde Park tinerii au profitat de vremea frumoasă și s-au întins pe iarbă la un suc.
Jumătate din delegația României a ajuns deja în Satul Olimpic și emoțiile încep să apară. Gimnastele au testat la antrenament aparatele oficiale pe care vor evolua în concurs, Alexandru Epuran, șeful misiunii române, este ocupat până peste cap, iar de miercuri, de la ora 6 dimineața intră în vigoare și restricția de circulație pe banda specială pentru delegațiile olimpice.
Etichete: jocurile olimpice , londra , digi sport , teodor avramescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Armata ucraineană va putea lovi ținte din Rusia aflate la peste 300 de kilometri distanță de linia...