Paul McCartney a fost plătit cu o liră sterlină pentru prestația din deschiderea Jocurilor Olimpice
30.07.2012, 21:01Paul McCartney şi alţi artişti celebri care au participat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, au fost plătiţi simbolic. Fiecare artist a primit câte o liră sterlină pentru prestaţia sa din partea organizatorilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"De fapt, principalele talente şi-au oferit serviciile gratuit. Însă, ca să existe un contract trebuie să menţionăm o sumă, astfel că aceasta a fost stabilită la o liră. Apreciem foarte mult faptul că ne-au oferit din timpul lor", a declarat un purtător de cuvânt al Comitetului de Organizare a JO.
Printre artiştii care au participat la ceremonie se numără şi Mike Oldfield, Paul McCartney, Dizzee Rascal, Underworld, Paul Oakenfold și Emeli Sande.
"Am primit o liră pentru prestaţia mea. Este scris acolo şi ştiu asta deoarece am semnat contractul", a declarat Sande, în vârstă de 25 de ani. "Dar încă nu am primit nimic", a glumit ea.
Paul McCartney, fost component al Beatles, este cel mai bogat muzician din Marea Britanie, cu o avere estimată la 665 de milioane de lire sterline.
Etichete: paul mccartney , beatles mccartney , onorariu j.o , ceremonia de deschidere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...