O spadasină din Coreea a pierdut finala pentru o secundă interminabilă. Arbitri au uitat să pornească cronometrul!
30.07.2012, 22:53Momente incredibile pe planșa pe care în această seară s-a disputat una dintre semifinalele olimpice la spadă feminin.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Disputa dintre sud-coreeanca Shin A Lam și germanca Britta Heideman a avut nevoie de departajare la "tușa de aur", care durează un minut, după ce în primele trei reprize cele două au terminat la egalitate, 5-5. A fost egal până cu o secundă înainte de final, cu avantaj pentru asiatică, aceasta fiind mai ofensivă pe parcursul disputei.
Întâlnirea a fost întreruptă, cu o secundă rămasă pe tabelă, apoi reluată, dar fără ca oficialul responsabil de asta să pornească și cronometrul. Heideman a dat patru asalturi până când s-a auzit sirena care anunța finalul timpului regulamentar, mult după trecerea unei secunde, și a fost declarată învingătoare.
Sud- coreeanca a contestat decizia arbitrilor și a cerut să se cronometreze din nou acea secundă. Arbitri și oficialii au discutat mai bine de o oră, iar în tot acest timp Shin a fost nevoită să rămână pe planșă, altfel ar fi fost descalificată.
A plâns timp de o oră
Surprinzător, după deliberări, arbitri au decis să o declare învingătoare pe Heideman, spre disperarea adversarei sale, care a plâns necontenit în așteptarea deciziei. A fost nevoie practic ca mai mulți arbitri să o ridice cu forța și să o scoată de pe planșă.
Shin A Lam a disputat ulterior finala mică, dar a pierdut (15-11) și astfel a ratat și medalia de bronz.
Shin A Lam trecuse în sferturile de finală de românca Anca Măroiu.
Etichete: jocurile olimpice , londra 2012 , spada , shin a lam
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...