VIDEO Şefii sportului românesc nu sunt complet mulţumiţi de bilanţul de la Jocurile Europene
29.06.2015, 16:27Şefii sportului românesc şi-ar fi dorit mai multe medalii la Jocurile Europene de la Baku. Gabriela Szabo şi Alin Petrache avertizează federaţiile cu un an înaintea Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Delegaţia României a revenit în ţară, după participarea la Jocurile Europene. Cele 12 medalii cucerite nu i-au mulţumit pe deplin pe şefii sportului românesc, chiar dacă sportivii "tricolori" au încheiat pe locul 17 din 50 de naţiuni.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, şi preşedintele COSR, Alin Petrache, cred că federaţiile sportive din România trebuie să depună eforturi considerabile pentru a realiza performanţe similare şi la Jocurile Olimpice.
"Din perspectiva mea, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, trebuie să muncim în continuare şi trebuie să fim alături de sportivii şi antrenorii noştri, care fac sacrificii enorme pentru a se califica şi a câştiga medalii la Jocurile Olimpice", a declarat Szabo.
"Nu este un rezultat care mă mulţumeşte, dar este un rezultat care ne ţine în elita sportului european. Sunt câteva federaţii care m-au mulţumit, dar sunt câteva federaţii care au probleme şi care trebuie să se pună pe muncă", a completat Petrache.
Trei medalii de aur, cinci de argint şi patru de bronz a cucerit România la prima ediţie a Jocurilor Europene, desfăşurată la Baku.
Etichete: video , baku , alin petrache , gabriela szabo , jocurile europene
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Din 2022, Asiia Nesoeva, o jurnalistă din Tatarstan, colecționează ultimele mesaje pe care soldații...