"Știți cum sunt femeile!" Dat afară de pe post, chiar în timpul JO 2024, după un comentariu "scandalos"
articol scris de Digi Sport29.07.2024, 13:03
Comentatorul britanic Bob Ballard a fost scos de pe post, după ce a făcut remarci sexiste în urma victoriei ştafetei feminine a Australiei, la 4x100 m liber, la Jocurile Olimpice 2024.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Bob Ballard, scos de pe post din cauza unor remarci sexiste
Galerie Foto
În timp ce Mollie O'Callaghan, Shayna Jack, Emma McKeon şi Meg Harris făceau turul Arenei Defense din Paris cu medaliile lor de aur, comentatorul a fost auzit pe transmisie: "Ei bine, femeile tocmai au terminat. Ştiţi cum sunt femeile... stau, discută, se machiază".
Afirmaţiile lui Bob Ballard au stârnit rapid reacții dure din partea internauţilor, iar comentatorul a fos sancționat de către conducerea postului cu scoaterea de pe post pe parcursul Jocurilor Olimpice de la Paris.
"Un vechi comentator sportiv a fost exclus din echipa care acoperă Jocurile Olimpice, după ce a făcut remarci sexiste la adresa înotătoarelor din ștafeta Australiei, care câștigaseră medaliile de aur.
Clipul a devenit rapid viral, iar postul Eurosport a anunțat că jurnalistul a fost scos de pe lista comentatorilor Jocurilor Olimpice. Ballard încă nu a făcut niciun comentariu public legat de remarcile sale.", au scris jurnaliștii de la BBC.
Lizzie Simmonds, cea care comenta din studio alături de Bob Ballard, s-a auzit și ea pe transmisie în momentul în care a catalogat afirmațiile colegului său ca fiind "scandaloase".
"În timpul unei transmisii televizate, Bob Ballard a făcut un comentariu nepotrivit. În consecință, el a fost exclus din echipa noastră de comentatori, cu efect imediat.", au transmis reprezentanții postului TV, într-un comunicat.
Bob Ballard este un vechi jurnalist sportiv din Marea Britanie, care a comentat marile evenimente sportive din 1980 încoace.
Specialist în înot și scufundări, Bob Ballard, care are la activ mai multe Olimpiade și Campionate Mondiale, a mai comentat și meciuri de polo pe apă sau hochei pe gheață.
Etichete: jocurile olimpice 2024 , comentator , bob ballard , stafeta australia 4x100 m , remarci sexiste
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...