Reacția COSR, după ce "Libelulele" i-au adus României a 6-a medalie la JO 2024
articol scris de Digi Sport02.08.2024, 15:06
Canotoarele Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat medaliile de argint în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Jocurile Olimpice de la Paris.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Libelulele" Gianina Van Groningen și Ionela Cozmiuc, argint la dublu vâsle feminin
Galerie Foto
Imediat după succesul sportivelor noastre, care i-au adus delegației României cea de-a patra medalie la canotaj și a șasea în total, COSR a postat un mesaj pe Facebook.
"ARGINT! Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen obțin argintul pentru barca de dublu vâsle categorie ușoară!
Este a 3-a medalie de argint pentru Team Romania la Paris 2024 și a 4-a pentru canotaj. Fetele lui Antonio Colamonici și Ciprian Atomei au răzbunat toate neîmplinirile de la ultimele două ediții și, în sfârșit, și-au văzut visul cu ochii.
”Libelulele” au aterizat pe podiumul olimpic, nu oricum, pe a doua treaptă. Fetelor, felicitări pentru fiecare clipă grea peste care ați trecut, peste doi ani în care una a continuat, Ionela, și cealaltă s-a regăsit, Gianina. A meritat sacrificiul pentru că ceva rămăsese nefăcut.
Împreună au atins un obiectiv, sunt campioane mondiale, europene și acum vicecampioane olimpice.
Felicitări, fetelor! Respect, antrenorilor!", a scris COSR, pe pagina de Facebook.
Gianina van Groningen (fostă Beleagă) şi Ionela Cozmiuc sunt duble campioane mondiale (2017, 2018), iar la Jocurile Olimpice de la Tokyo s-au clasat pe 6, după ce în 2016, la Rio, au ocupat locul 8.
Această probă este la ultima sa apariţie la Jocurile Olimpice, ea nefăcând parte din programul olimpic pentru JO 2028, de la Los Angeles.
Canotajul are acum 4 medalii la JO 2024, una de aur şi trei de argint. România are un bilanţ de 6 medalii la Paris: două de aur, trei de argint şi una de bronz.
Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber şi canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin, argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, de Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin şi de Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin, categorie uşoară, în timp ce bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber.
Etichete: dublu vasle feminin , gianina van groningen , ionela cosmiuc , medalii romania jo 2024 , medalii romania jocurile olimpice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...