Explicațiile FRG, după ce contestația Sabrinei Voinea a fost respinsă la TAS: ”Acolo a fost greșeala noastră”
articol scris de Digi Sport12.08.2024, 18:17
Sabrina Voinea (17 ani) nu a avut câștig de cauză la TAS în privința probei de la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris, precum s-a întâmplat în cazul Anei Maria Bărbosu (18 ani).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Contestația depusă de Sabrina Voinea privind depunctarea de o zecime pentru că ar fi ieșit în afara covorului în timpul exercițiului a fost respinsă, dar încă nu a fost comunicat oficial motivul pentru care a fost luată această decizie.
Carmencita Constantin, despre cazul Sabrinei Voinea: ”FIG nu a permis judecarea pe fond a problemelor de tehnologie”
Carmencita Constantin, președinta Federației Române de Gimnastică, a explicat că Federația Internațională de Gimnastică nu a fost de acord cu judecarea problemelor tehnologice la TAS, iar judecătorii de la Laussane au dat dreptate FIG.
De asemenea, Constantin a explicat că în cazul Sabrinei a intervenit și o greșeală a antrenoarei sale, atunci când a fost depusă contestația la finalul probei.
”La cazul Sabrinei a fost o încrâncenare mare în tribunal și nu din partea judecătorilor, din partea Federației Internaționale de Gimnastică, de a nu permite judecarea pe fond a problemelor de tehnologie.
Acolo a fost o greșeală a noastră, a antrenorului nostru, pe care au speculat-o. Faptul că nu a fost depusă contestația pentru penalitate. Penalitatea când apare nu știi dacă-i de la linie sau timp.
Au fost însă speculații până să înțelegem ce s-a întâmplat, s-a speculat că și timpul a fost depășit, ceea ce era un non-sens, pentru că noi cronometrăm foarte atent muzicile și categoric s-a încadrat în muzică. Deci pentru noi a fost exclus.
Faptul că nimeni din sală nu a văzut-o călcând sau depășind linia, nici nu ne-am pus problema. Cred că asta a și fost în mintea Cameliei, ea a știut că fata ei nu a ieșit din covor. Dar aici într-adevăr a fost o greșeală de nerespectare a regulamentului.
Trebuia depusă o contestație, dar exista și posibilitatea ca acea contestație să fie depusă și să nu fie admisă. Pentru că în timpul audierilor FIG a declarat, fără să arate, că există probă fotografică cu depășirea spațiului. Deci putea să nu fie admisă.
Atunci și solicitarea noastră adresată TAS ar fi fost mai bine susținută prin faptul că e clar că tehnlogia pusă la dispoziție pe perioada JO nu a fost cea mai fericită pentru partea de spațiu.”, a spus Carmencita Constantin, potrivit sportsnet.
Nadia Comăneci, propunere pentru Sabrina Voinea: ”Îi dau medalia mea de la Montreal”
Nadia Comăneci a felicitat-o pe Ana Bărbosu, după verdictul de la TAS, iar în privința Sabrinei Voinea a venit cu o propunere: aceasta este dispusă să-i acorde tinerei gimnaste medalia sa de bronz de la Jocurile Olimpice de la Montreal.
”Mă bucur foarte mult pentru România. Este o medalie mult așteptată după atâția ani. Eu nu mă aflu într-o poziție oficială să decid cine, ce a luat și cum a făcut. Eu mă bucur pentru toate cele trei gimnaste.
Aș fi fost fericită să văd trei fete acolo cu trei medalii, pentru că toate au muncit și mai ales în situația în care ne aflăm acum cu protejarea sănătății mintale, cred că este bine să încurajăm și să protejăm acești copii.
Eu îi dau să Sabrinei medalia mea de bronz de la Montreal. Mă bucur pentru ea și ce să spun, încă citesc și am rămas... Sunt foarte bucuroase pentru România și bucuroasă pentru Ana. O felicit pe Sabrina pentru că a făcut un exercițiu fenomenal și mă bucur pentru participarea lor și în echipă, pentru că au făcut istorie și în echipă.
În același timp o felicit și pe Jordan, pentru că și ea nu trebuie să intre într-o zonă în care nu este vina ei a ceea ce s-a întâmplat. Eu iubesc toate fetele, eu încerc să protejez sportul și în același timp să le îmbrățișez pe toate din întreaga lume. Mă bucur pentru România că a făcut istorie și mă bucur pentru fete. Pentru mine toate sunt campioane.
Probabil se va face o reformă vizavi de ceea ce s-a întâmplat, ca fiecare să fie mult mai atent la la următoarele competiții. Este important ca sportivii să nu intre într-o situație de acest gen, nu se arată cu degetul într-o parte sau alta, însă nu ar trebui să spun eu că nimeni nu este perfect.
Toţi facem greșeli și ideea este ca să învățăm din greșeli și să încercăm să navigăm și să vedem ce este bine pentru sport în viitor”, a spus Nadia Comăneci, la Antena 3 CNN.
Etichete: tas , frg , sabrina voinea , carmencinta constantin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...