De necrezut! O sportivă din România s-a accidentat în avion și a ratat calificarea în finală: ”Nu am putut ţine ritmul”
articol scris de Digi Sport04.08.2024, 14:59
Stella Rutto (27 de ani) a ratat calificarea în finala probei de 3.000 metri obstacole, duminică, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a fost înregistrată cu al 31-lea timp din serii.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Sportiva de origine kenyană a luat startul în seria a treia şi a încheiat a opt, în 9 min 31 sec 23/100, la distanţă de primele cinci clasate care au obţinut calificarea (din fiecare serie).
Stella Rutto: ”După cinci tururi am simţit o întindere la coapsă, probabil din cauza statului în avion”
Atleta a început bine cursa şi era a doua după o mie de metri, dar apoi a pierdut ritmul şi a fost depăşită de tot mai multe adversare. Stella Rutto a declarat, duminică, după ratarea calificării în finala probei de 3.000 m obstacole, la Jocurile Olimpice de la Paris, că a simţit o întindere la coapsă după cinci tururi, durere pe care a mai simțit-o și în avionul către Paris.
”A fost OK, nu am reuşit însă să mă calific în finală. După cinci tururi am simţit o întindere la coapsă. Nu e vorba despre o accidentare gravă, dar e o întindere. Am simţit prima oară această durere în urmă cu trei zile, probabil din cauza statului în avion. Am încercat să ajung la final, să termin cursa. M-am descurcat bine în primele cinci tururi, dar după aceea nu am mai putut ţine ritmul”, a declarat Rutto, potrivit Agerpres.
”Bineînţeles că sunt dezamăgită, dar trebuie să accept rezultatul de azi. M-am pregătit mult pentru această ediţie a Jocurilor Olimpice, dar asta e competiţia şi mă mă voi concentra de acum încolo pe următoarele curse”, a mai spus atleta care a obţinut în iunie dreptul de a reprezenta România.
”Sunt fericită că pot concura pentru România, dar din păcate astăzi nu am putut să mă calific în finală. Mă pregătesc pentru Campionatele Mondiale, vom avea şi semimaratonul de la Campionatele Europene şi o cursă de cross-country”, a mai spus Rutto.
- Pe 9 iunie, la Europenele de la Roma, Rutto s-a clasat pe locul 4 în finală, cu timpul de 9 min 22 sec 36/100 (personal best).
Etichete: atletism , jocurile olimpice , romania , jo , stella rutto , jo 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...