Bernadette Szocs, mesaj categoric după eliminarea României de la JO, fără să știe că a fost acuzată de președintele Federației
articol scris de Digi Sport05.08.2024, 18:21
România a pierdut în fața Indiei în optimile de finală ale competiției pe echipe la tenis de masă, de la Jocurile Olimpice 2024, scor 2-3.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Partida inaugurală, cea de dublu, a fost pierdută cu 0-3 (9-11, 10-12, 7-11) de Adina Diaconu şi Elizabeta Samara în faţa perechii Archana Girish Kamath/Sreeja Akula. Surpriza neplăcută a fost înfrângerea suferită de Bernadette Szocs în duelul cu Manika Batra, scor 0-3 (5-11, 7-11, 7-11).
Galerie Foto
Bernadette Szocs, după eliminarea României de la JO 2024: ”Nu voi renunţa la visul meu cel mare”
Samara a adus primul punct al tricolorelor, după 3-2 (8-11, 11-4, 7-11, 11-6, 11-8) cu Sreeja Akula, apoi Bernadette Szocs a învins-o pe Archana Girish Kamath cu 3-1 (11-5, 8-11, 11-7, 11-9). În meciul decisiv, Manika Batra, cea mai bună jucătoare indiană, a învins-o pe Adina Diaconu cu 3-0 (11-5, 11-9, 11-9).
La scurt timp după meci, Cristinel Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de Masă, a avut un discurs dur la adresa celei mai bune jucătoare din România, Bernadette Szocs: ”E inadmisibil. Numărul 1 al nostru nu și-a făcut treaba”, a spus Romanescu, potrivit Fanatik.
Fără să știe despre declarația lui Romanescu, Bernadette Szocs, deși dezamăgită, a anunțat ferm că nu renunță la visul ei, acela de a cuceri o medalie olimpică.
"Din păcate, diferenţa s-a făcut în primele două meciuri. Acolo ne-ar fi trebuit foarte mult unul dintre cele două meciuri, pentru că ştiam că va fi o întâlnire foarte dificilă împotriva lor. De fiecare dată am avut meciuri strânse cu India. Din păcate azi nu ne-a ieşit, au condus cu 2-0 apoi, am încercat să revenim, dar ştiam că dacă ajungem la un 2-2 este dificil.
Pentru că Manika Batra are mai multă experienţă decât Adina. Au mai şi jucat împreună nu de mult timp şi a învins-o, deci are un plus faţă de ea. Nu ar fi trebuit să ajungem acolo, este o dezamăgire foarte mare. Acum nu mai avem cum să dăm timpul înapoi. Din greşelile astea trebuie să învăţăm şi să încercăm data viitoare să fie 2-0 pentru noi.
Sunt tare dezamăgită, nici nu pot exprima în cuvinte. Încă nu realizez 100% ce s-a întâmplat, adică nu vreau să accept situaţia, chiar dacă deja s-a întâmplat. Am foarte multe de învăţat de aici de la Jocurile Olimpice de la Paris. Mă motivează, am o ambiţie în plus. Chiar nu am niciun regret faţă de ceea ce am făcut la aceste Jocuri, pentru că am lăsat totul deoparte şi am făcut totul pentru tenisul de masă.
Acum ştiu că trebuie să mă antrenez şi mai mult. Trebuie să acceptăm că am avut noi o zi mai slabă şi ele o zi mai bună. Eu nu voi renunţa însă la visul meu cel mare. Mai am patru ani la dispoziţie şi sunt convinsă că într-o zi va deveni realitate", a declarat Szocs.
Echipa României, care va încheia pe locul 9, a ocupat locul 5 la Tokyo, 7 la Beijing 2008 şi 9 la Rio de Janeiro 2016.
Etichete: bernadette szocs , romania tenis de masa , romania jo 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...