Anunțul neașteptat făcut de americani, după ce USA Gymnastics a depus noi probe VIDEO în cazul Ana Bărbosu - Jordan Chiles
articol scris de Digi Sport12.08.2024, 11:28
Federaţia Americană de Gimnastică a anunţat că a depus noi dovezi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), pentru a demonstra că Jordan Chiles ar trebui să păstreze medalia de bronz obţinută în finala de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice 2024.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Presa din SUA anunță că USA Gymnastics abia a intrat în posesia probelor video: "Telenovela continuă, chiar și după încheierea JO!"
Galerie Foto
Sâmbătă, Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a precizat că va respecta decizia TAS de acorda medalia de bronz Anei Bărbosu, iar CIO a anunţat la rândul său, duminică dimineaţă, că acceptă "modificarea clasamentului de către FIG" şi va "realoca medalia de bronz" gimnastei române.
Ulterior, USA Gymnastics a informat că a trimis "o scrisoare şi dovezi video la Tribunalul de Arbitraj Sportiv care stabilesc în mod concludent că solicitarea antrenoarei Cecile Landi de a depune o contestaţie a fost făcută la 47 de secunde după publicarea notei".
Organismul american a declarat că solicită revizuirea hotărârii TAS şi acordarea medaliei de bronz gimnastei Jordan Chiles, pe baza noilor dovezi.
Jurnaliștii americani de la New York Post au făcut și un anunț neașteptat: USA Gymnastics ar fi intrat abia acum în posesia probelor video, acesta fiind motivul pentru care le-au trimis la TAS la o zi după publicarea deciziei.
"Antrenoarea Cecile Landi a depus contestația în 47 de secunde, nu în 64, așa cum s-a spus inițial, conform unui comunicat. O scrisoare și noi probe video au fost trimise către TAS de către Federația Americană de Gimnastică, în încercarea de a i se acorda înapoi medalia lui Jordan Chiles.
Înregistrările video trimise acum la TAS nu au fost la dispoziția USA Gymnastics înainte de decizia TAS, motiv pentru care nu au fost puse la dispoziția Tribunalului de Arbitraj Sportiv.
Este un nou punct de cotitură în telenovela de la Jocurile Olimpice, care continuă chiar și după încheierea competiției de la Paris. ", au notat jurnaliștii de la New York Post.
România și SUA bătuseră palma la TAS pentru ca Ana Bărbosu, Sabrina Voinea și Jordan Chiles să ia câte o medalie de bronz
Galerie Foto
România și SUA au avut un proces la TAS, după scandalul de la finala de la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris.
România a avut câștig de cauză și Ana Maria Bărbosu a primit medalia de bronz, acordată imediat după finala de la sol lui Jordan Chiles, căreia la acel moment i-a fost mărit punctajul ca urmare a unei contestații. TAS a stabilit că nu a fost respectat timpul regulamentar pentru depunerea unei contestații, astfel că rezultatul ei a fost anulat.
Și Sabrina Voinea a făcut contestație, însă nu i-a fost acceptată și nici TAS nu a schimbat decizia luată de arbitri.
Tot la TAS, România a cerut ca toate cele trei sportive implicate în scandal, Ana Bărbosu, Sabrina Voinea și Jordan Chiles, să ia câte o medalie de bronz.
Mai mult, Gymcastic scrie că România și SUA ajunseseră ajunseseră la un acord pentru trei medalii de bronz pentru finala de la sol, dar Federația Internațională de Gimanstică și Comitetul Olimpic Internațional au refuzat din start.
Etichete: tas , usa gymnastics , ana maria barbosu , jordan chiles
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...