Acuzat că a trișat, Pan Zhanle a spus ce a făcut până la 02:30 înaintea cursei de la JO în care a ”spulberat” recordul
articol scris de Digi Sport01.08.2024, 16:07
Pan Zhanle (19 ani) a cucerit medalia de aur în proba de 100 de metri liber de la Jocurile Olimpice de la Paris.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Chinezul a făcut o cursă neverosimilă, încheiată în 46 de secunde și 40 de sutimi, un record mondial. Pan Zhanle i-a devansat clar pe Kyle Chambers, 47.48, și David Popovici, 47.49.
- Pan Zhanle a doborât recordul mondial pe care tot el îl stabilise la începutul acestui an, 46.80
Pan Zhanle, testat anti-doping înaintea finalei de la 100 de metri liber
Diferența dintre chinez și ceilalți participanți a fost imensă în cursa de la Paris, ceea ce l-a făcut pe Brett Hawke, fost înotător și antrenor, să spună că a fost ceva necurat la mijloc. Deși nu a spus-o direct, australianul se referea la dopaj.
Indirect, Pan Zhanle i-a răspuns lui Brett Hawke imediat după finala de la 100 de metri liber, când a spus că, în ziua dinaintea cursei, nu s-a putut odihni, întrucât a fost ținut până la ora 02:30 dimineața la controlul anti-doping, iar rezultatul a fost negativ.
”După ștafetă, testul antidoping a durat până la ora 02:30 dimineața. Nu am dormit bine. Când am ajuns la arenă, nu mă simțeam deloc bine. Nu m-au afectat testele, nu mă deranjează. Este o parte a regulilor”, a declarat Pan Zhanle, pentru Xinhua.
Brett Hawke: ”Nu este uman posibil”
”Uite, o să fiu sincer, sunt nervos după acea cursă. Sunt nervos pentru mai multe motive. Prietenii mei sunt cei mai rapizi înotători din istorie, de la Rowdy Gaines, la Alex Popov, la Gary Hall Jr, Anthony Irvin și până la 'Regele' Kyle Chalmers.
Îi știu foarte bine pe acești oameni, îi studiez de 30 de ani. Am studiat acest sport, am studiat viteza, o înțeleg. Sunt un expert în asta, cu asta mă ocup, ok? Sunt supărat acum, pentru că nu câștigi la 100 m liber la o lungime de un corp. Pur și simplu nu o faci.
Nu este posibil să câștigi la o lungime de un corp. Nu îmi pasă ce spune oricine. Nu e vorba de rasă, nu e vorba de o persoană anume sau de o nație, este doar ceea ce văd și ce știu.
Nu e adevărat, nu ai cum să câștigi așa. Kyle Chalmers, David Popovici, Jack Alexy... Nu îi bați pe acești tipi la un lungime de un corp, la 100 m liber. Nu este uman posibil, deci nu îmi spuneți, nu îmi băgați pe gât (n.r.- medalia de aur). Nu e reală”, este discursul dur al lui Brett Hawke, citat Daily Mail.
Etichete: david popovici , pan zhanle , brett hawke
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...