Video Exclusiv ”M-am îndrăgostit de Coreea!” Daniel Pancu, ”declarație de dragoste” la adresa sud-coreenilor după meciul cu România
articol scris de Digi Sport26.07.2021, 19:38
România a fost făcută KO în al doilea meci de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, disputat împotriva Coreei de Sud, încheiat cu scorul de 0-4.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În următorul meci de la Tokyo, România se va duela cu Noua Zeelandă.
Daniel Pancu, profund impresionat de Coreea de Sud
Daniel Pancu a declarat că a rămas profund impresionat de evoluția sud-coreenilor din partida cu tricolorii lui Mirel Rădoi.
Tehnicianul susține că se regăsește în filosofia de joc a Coreei de Sud, o echipă disciplinată, cu un joc simplu, dar eficient, agresivă și reactivă.
Daniel Pancu a rămas atât de plăcut surprins de Coreea de Sud, încât le-a făcut chiar și o ”declarație de dragoste”. Antrenorul este de părere că rezultatul dezamăgitor înregistrat de România la al doilea meci de la Jocurile Olimpice este cauzat și de refuzul cluburilor românești de a lăsa jucătorii la Tokyo.
”La următoarea echipă la care voi antrena voi implementa multe lucruri pe care le-am văzut la Coreea de Sud. Mă regăsesc în filosofia lor. O echipă care joacă atât de simplu, o echipă atât de disciplinată, o echipă atât de agresivă, o echipă atât de reactivă nu am văzut la nivelul ăsta de mult. Nu îmi aduc aminte să fi fost un imperiu. Nu vorbim despre Turcia, Anglia sau Germania. Vorbesc de modul în care împing jocul în față. Atacă pentru a face rău adversarului.
Jocul fără minge, nota o sută. Modul în care plecau, cum schimbau direcția de joc, primii la minge, multe lucruri... Educație, mentalitate, disciplină, pur și simplu m-am îndrăgostit de Coreea. La noi vine lumea ’nu lăsăm jucătorii, ce Olimpiadă?’. Uite, pierzi cu 4-0 și te vede toată lumea”, a declarat Daniel Pancu la emisiunea Liga Digi Sport.
Etichete: jocurile olimpice , romania , coreea de sud , daniel pancu , tokyo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...