Gigi Becali face un compromis! Patronul de la FCSB lasă doi jucători la Jocurile Olimpice
articol scris de Digi Sport22.05.2021, 08:28
Gigi Becali a fost categoric în privința Jocurilor Olimpice, în urmă cu ceva timp, atunci când declara că nu va lăsa niciun jucător să participe la Tokyo, alături de reprezentativa României.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Mirel Rădoi pare că a reușit să îl convingă într-un final pe Gigi Becali să cedeze câțiva jucători la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Becali face un compromis la Jocurile Olimpice
Gigi Becali a dezvăluit că a purtat o discuție cu selecționerul României în care acesta i-a cerut să lase jucătorii la Tokyo. Deși, inițial, finanțatorul FCSB-ului era ferm pe poziții și excludea varianta să trimită jucătorii la Jocurile Olimpice, se pare că acum Becali este pregătit să facă un compromis pentru Rădoi.
După ce a analizat lista selecționerului, patronul de la FCSB i-a spus lui Rădoi că îi poate lăsa doar pe Nedelcu și Perianu, dar, în niciun caz, pe Olaru sau Moruțan.
Becali a încercat să îî explice și lui Mirel Rădoi motivele pentru care nu își poate lăsa jucătorii la Tokyo, calificarea în Conference League, dotată cu premii de milioane de euro.
”Am vorbit cu Mirel. I-am zis: ’Băi, finule, o să încerc, că ești tu și mi-e jenă să te refuz definitiv. Nu pot să te refuz că nu e în regulă!’ O să încercăm să facem tot posibilul să îl ajutăm într-un fel. Mi-a spus lista și i-am zis, pe Perianu și Nedelcu îi putem lăsa, să fac un compromis. Jucătorii accidentați, meciuri din trei în trei zile.
El a înțeles. A zis ’Băi, nașule, nici nu îndrăznesc să îi cer pe Moruțan și Olaru’. Noi jucăm calificări de zece milioane în Conference League. Ce facem? Nu mai luăm banii că ne plimbăm la Jocurile Olimpice? Eu am încercat să negociez cu el că e finul meu”, a declarat Gigi Becali pentru Digi Sport.
Gigi Becali a fost hotărât să nu lase jucătorii la Jocurile Olimpice
Finanțatorul ”roș-albaștrilor” a fost determinat să nu își lase jucătorii să meargă la Jocurile Olimpice. Becali a fost furios pe președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, după ce s-a plâns în repetate rânduri de arbitrajele echipei sale.
Finanțatorul FCSB-ului i-a transmis președintelui FRF să trimită jucătorii celor de la CFR Cluj la Olimpiada de la Tokyo.
”Ce Olimpiadă? Niciun jucător, nu las niciun jucător. Ce să las? Nu las niciun jucător. Să trimită Burleanu jucători, și cu arbitrii.
Burleanu și cu arbitrul Kovacs, să trimită ei jucători. Să-i ia de la CFR și să-i trimită, cu toate mizeriile pe care le fac”, a declarat Gigi Becali, la AS.
Programul Naționalei la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Naţionala României va înfrunta echipa Hondurasului, pe 22 iulie, în primul său meci de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în Grupa B, la Kashima.
În aceeaşi zi va avea loc partida dintre Noua Zeelandă şi Coreea de Sud (ora locală 17:00, tot la Kashima).
Al doilea meci al tricolorilor se va juca pe 25 iulie, contra campioanei Asiei Under-23, Coreea de Sud, tot la Kashima (14:00, ora României). Celălalt meci din etapa a doua va fi Noua Zeelandă - Honduras (ora locală 17:00, Kashima).
România va înfrunta Noua Zeelandă pe 28 iulie, în ultimul său meci din grupă, la Sapporo (ora locală 17:30, adică 11:30 la Bucureşti). În acelaşi timp va avea loc partida Coreea de Sud - Honduras (ora locală 17:30, Yokohama).
Etichete: jocurile olimpice , echipa nationala , gigi becali , mirel radoi , tokyo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...