Ce a spus Mirel Rădoi înaintea debutului tricolorilor la Jocurile Olimpice! Echipa pe care o vede favorită să câștige grupa
articol scris de Digi Sport21.07.2021, 12:18
România debutează la Jocurile Olimpice de la Tokyo în compania reprezentativei din Honduras, joi, de la ora 14:00 (ora României).
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Mirel Rădoi a luat parte la conferința de presă organizată înaintea partidelor din Grupa turneului de la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
Ce a spus Mirel Rădoi înaintea debutului tricolorilor la Jocurile Olimpice! Echipa pe care o vede favorită să câștige grupa
Selecționerul României a explicat că a stabilit echipa pentru jocul de mâine, primul din grupe, cu Honduras. Rădoi spune că mai are două posturi de clarificat, însă acestea vor fi stabilite abia mâine înaintea partidei.
”Mai avem două posturi de clarificat pentru titularizare, în rest știm echipa pentru mâine. Mai avem antrenamentul din această seară, iar mâine la prânz vom definitiva primul 11. În mare, însă, cunoaștem echipa de start, în urma rapoartelor noastre, în urma pregătirii din țară și de aici, din Japonia”, a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă.
Selecționerul României a spus echipa pe care o consideră favorită să termine pe primul loc în Grupa B, din care mai fac parte Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Honduras.
Rădoi crede că echipa care ar putea fi liderul Grupei B este Coreea de Sud, pentru că jucătorii au avut nevoie de mai puțin timp să se adapteze particularităților zonei unde se vor disputa partidele.
”Coreea de Sud e favorită la locul 1 în această grupă pentru că au avut nevoie de mai puțin timp să se adapteze la fusul orar, cunosc particularitățile acestei zone unde jucăm, formează un lot foarte competitiv și puternic. Totodată, selecționerul lor este foarte bun. Celelalte 3 echipe cred că ne vom lupta pentru poziția secundă în grupă”, a mai spus Rădoi.
Cu toate acestea, Rădoi spune că nu exclude nici celelalte echipe și recunoaște că Noua Zeelandă ar putea fi surpriza turneului: ”Practic, cine câștigă în meciul Honduras-România are foarte mari șanse să termine pe locul 2 în grupă. Dar Noua Zeelandă poate fi marea surpriză, se cunosc foarte puține informații despre această echipă, în platforma de monitorizare video există doar două partide amicale disputate de ei, iar din acele partide doar un jucător e în lotul de aici”.
Cum a ales Mirel Rădoi căpitanul României la Jocurile Olimpice
Dintre aceștia, Dragoș Nedelcu a părăsit cantonamentul echipei olimpice după ce noua sa echipă Fortuna Dusseldorf i-a interzis să meargă la Jocurile Olimpice, iar Mirel Rădoi a fost nevoit să îl convoace în locul său pe Ronaldo Deaconu.
Astfel, Rădoi a ales dintre Marius Marin, Tudor Băluță și Alexandru Pașcanu. În cantonamentul României a fost realizată o sociogramă, iar rezultatele ei au indicat că cei mai potriviți să își asume rolul de căpitan ar fi Marius Marin și Tudor Băluță. Rădoi spune că Marin s-a impus în fața jucătorilor și este privit deja ca un lider.
Programul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Joi, 22 iulie
- Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17:00, Kashima)
- Honduras – România (ora locală 20:00, Kashima) 14:00, ora României
Duminică, 25 iulie
- Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima)
- România – Coreea de Sud (ora locală 20:00), Kashima) 14:00, ora României
Miercuri, 28 iulie
- România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo) 11:30, ora României
- Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama)
Etichete: jocurile olimpice , romania , mirel radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...