VIDEO EXCLUSIV Toure continuă dezvăluirile: "În pauza unui meci, Niculae a venit ţipând la noi"

• Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1

• Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1

Problemele fotbalului românesc nu sunt noi și nici necunoscute. Ziariștii, atât de huliții ziariști, le-au mai identificat, prezentat și dezbătut în fața consumatorului cronic al sportului-rege în multiple episoade, anchete, reportaje, fie că a fost vorba despre „driblinguri” ale patronilor în fața legii, tratamente inumane aplicate “actorilor” fotbaliști, implicări ale mafiei pariurilor în stabilirea rezultatelor unor meciuri sau orice “răceală banală” ce trimite direct la pat corpul slăbit imunitar al bolnavului grav numit fotbal în țara noastră. Paradoxal, fiecare demers nou e respins din ce în ce mai aprig de către microbiști îmbrăcați în culori de suporteri ce scriu scenarii dure în care jurnaliștii “vor răul” echipei X, Y sau Z.

Au mai fost și jucători care au lansat atacuri veninoase către fostele cluburi, e adevărat, ca și în cazul de față, după ce se aflau la zboruri de ore bune față de harta Ligii I. În tot acest timp, jucătorii din România se luptă pe terenuri mocirlite, înghețate sau perfecte pentru puncte, pentru supraviețuire, pentru bunăstarea lor și a familiei lor. Poveștile se încropesc din surse ale vestiarului, surse strânse de gât de colegii ce urăsc “cârtițele” și le sugrumă după răsuflări. Astfel s-a ajuns la o stare generală în care fotbalistul român se complace într-un semi-amatorism instaurat de patroni, pe care îl perpetuează prin acceptare în speranța că o “forță” din Zona Golfului le va oferi izbăvirea. Europa occidentală reprezintă deja un tărâm nesigur prin inaccesibilitate. “Poate e în cultura românului să tacă”, opinează Alassane Toure, fostul fundaș al Astrei, cel care a demitizat profesionalismul românesc în prestigiosul cotidian francez „L’Equipe”, după aventura lui de două luni pe planuri mioritice. Neoficial, l-am contrazis! Am căutat să apăr moștenirea predecesorilor, dar m-am afundat într-o lipsă de argumente, salvată de clasicul cerc vicios. Cât timp sunt sub contract cu cluburile din Liga I, jucătorii nu pot vorbi de frica acută că cele două-trei luni la care își primesc salariile se vor transforma subit în mai multe, ani sau fatidicul niciodată, presărat cu procese FIFA, civile, tribunale ale căror decizii durează și mai mult. Plecarea lor din acest sistem înseamnă, arareori, un imbold de curaj să vorbească despre dramele trăite în fotbalul românesc, dar de cele mai multe ori, elanul le e tăiat de gândul că vor fi respinși atunci când își vor dori să calce din nou pe gazoanele Ligii I de către același sistem ce pare să se întrețină din interior cu ajutor din afara lui.

Alassane Toure nu vrea să se mai întoarcă. Mi-a spus-o răspicat. Fundașul de 25 de ani nu vrea răzbunare și nici sa creeze un scandal. La fel de apăsat mi-a declarat și asta. N-am știut dacă să-l cred și, după prima conversație cu el la telefon, m-am gândit dacă demersul de a-l urma până la Lens pentru un interviu nu va fi cumva interpretat drept ca o nouă căutare a senzaționalului, tabloidizare a presei sportive românești. Ba mai mult, ca pe un atac al unuia care “vrea răul” țării lui. Nu mi-am propus ca discuția cu Toure să zguduie, să șocheze. Ziaristic vorbind, mi-am propus prezentarea (evident subiectivă) faptelor trăite de un străin în fotbalul românesc. Idealistic, mi-am dorit tragerea unui semnal de alarmă. Optimist, m-am gândit că dacă dedesubturile murdare vor fi aduse la suprafață tot mai des, cineva din conducere își va sufleca mânecile și va începe operațiunea de curățare a beciului. Nu mă erijez nici într-un avocat al fotbalistului român (în concepția populară oricum nu trebuie să-i plângem de milă: ce mare lucru face, dă cu piciorul într-o minge și pune mâna pe zeci de mii de euro. Nu-i nimic că îi ia rar, măcar îi ia). Conduc doar un interviu cu Alassane Toure, jucător timp de patru meciuri la vicecampioana, câștigătoarea Cupei și Supercupei României din sezonul trecut, Astra Giurgiu, echipa patronată de miliardarul Ioan Niculae.

Salut, Alassane! În prezent, știu că te antrenezi cu Lens. Vei semna cu ei?

Pentru moment, aștept să reintru în formă, să mă pun la punct fizic. Mă antrenez cu ei, apoi voi vedea dacă îmi propun să rămân aici sau nu.

„Trebuia să semnez cu Petrolul!”

Spune-mi, te rog, cum ai ajuns în România...

Inițial, trebuia să semnez cu Petrolul, așa mi se spusese. Aveam contacte cu ceva agenți din Franța, care m-au pus în legătură cu cei din România. Ei mi-au adus oferta Astrei, am discutat cu aceștia, apoi și cu președintele Dinu Gheorghe. Discursul lui mi-a plăcut. Mi-a ascuns multe lucruri, dar eu nu știam asta, așa că în cele din urmă am semnat cu ei.

Cum ți-a fost prezentată Astra de către agentul tău?

Nu era agentul meu, nici nu vreau să mai am de-a face cu el, era doar o cunoștință. Mi-a fost prezentată ca un club ce joacă în Europa League, un club profesionist cu facilități noi. Mi-au spus că se antrenează la București și doar meciurile sunt disputate la o distanță de două ore. Pentru mine ar fi fost bine să trăiesc în capitală și să mă deplasez pentru meciuri la Giurgiu, n-ar fi fost o problemă, dar în cele din urmă n-a fost deloc așa. Trebuia să stau la București și să merg zilnic la Giurgiu pentru antrenamente. Mi s-a părut un pic complicat să faci două ore dus și două ore întors pentru antrenamente.

Se mergea cu autocarul?

Cine voia putea să meargă cu mașina personală, restul, cu autocarul. A, apropo! S-a scris în “L’Equipe” că președintele clubului a făcut chetă pentru cauciucuri de iarnă. S-a interpretat greșit. Povestea este reală, dar nu președintele a făcut asta, ci altcineva a cerut bani pentru cauciucuri de iarnă, cred că era șoferul autocarului.

Ce știai de România și de fotbalul românesc până să vii?

Esențialul. Știam că Lyon a fost eliminată de Astra, că Steaua e o echipă importantă pe scena europeană. Am fost naiv. Nu știam că există lucruri de genul acesta în fotbal, că jucătorii sunt plătiți la două sau trei luni. A fost complicat, nou. În campionatul Franței, n-am cunoscut lucruri de genul ăsta. Auzisem că se petrec, dar nu într-o țară ca România. Știam de Grecia, dar nu de voi, având mai ales în vedere că există echipe renumite în Europa ca Steaua, Astra, mai recent, sau Petrolul. Am crezut că va fi ok, aparent, m-am înșelat.

Ce te-a determinat să vorbești în L’Equipe?

Am spus doar adevărul, o realitate. Nu e o chestiune de răzbunare cu Astra. Nu mă interesează acest club. N-am nimic cu ei, ei n-au nimic cu mine... Dar era un adevăr ce trebuia spus. Acum, îl zic. Cine vrea să creadă, să creadă, cine nu, nu. Nu e o revanșă personală contra unei anumite persoane din club, însă o să mai fie jucători ce vor veni să joace în România, iar mie mi-ar fi plăcut să am pe cineva să îmi spună că e așa și pe dincolo acolo, iar apoi să iau o decizie. Nu să mi se spună că totul e bine și frumos și la final să văd exact opusul.

“Jucători au stat trei ore în aeroport pentru că nu fusese plătit zborul”

Spune-mi, de ce ai plecat de la Astra?

Pentru că trebuia să o fac cât de repede se putea. Semnasem pe trei ani, aș fi avut 28 la finalul contractului. Mă ratam, nu vedeam niciun viitor acolo. Venisem pentru Europa League, era o provocare frumoasă. Dar în afară de asta, nu e mare lucru acolo. Profesionalismul nu există. Nu mă simțeam bine. Bucureștiul e un oraș foarte, foarte frumos, sincer. Dar tot ce era în legătură cu fotbalul nu reprezenta ce îmi doream, de aceea am preferat să reziliez cât mai repede, cât mai devreme.

Ai povestit episoade incredibile, cum ar fi cel cu cheta în autobuz, zborul de la Glasgow, lipsa benzinei pentru întoarcerea de la antrenament...

La zborul de la Glasgow eu nu am fost prezent, le zisesem deja că nu mai vreau să joc pentru această echipă. Asta nu înseamnă că nu e adevărat. Ei au stat în aeroport aproape trei ore pentru că zborul nu fusese plătit. Mi se pare complicat având în vedere că era o deplasare pentru Europa League, cunoscută de multă lume. Eu am stat doar două luni, dacă rămâneam mai mult, strângeam poate mai multe anecdote. Dar chiar și așa, ce am trăit în două luni acolo, n-am mai făcut-o în viața mea. Nici nu îmi pot imagina ce urmează. De exemplu, la finalul unui antrenament, jucătorii au fost nevoiți să aștepte în parcare câteva ore pentru că autocarul nu avea benzină, astfel că au stat câteva ore ca cineva să vină cu ceva bani pentru a o plăti. Eu îmi închiriasem o mașină singur, chiar dacă mi se spusese că mi se va da de la club una, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Cine a plătit pentru închirierea mașinii?

Eu, din propriii bani. Ei îmi dădeau întâlniri să mergem să căutam una, apoi nu se mai prezentau. Odată, agenția de unde clubul lua mașini a venit în parcarea echipei să ridice autovehiculele pentru că nu mai fuseseră plătite de șase luni. E trist, e păcat. Sunt jucători buni în România, ai avea cu ce să faci treabă. Dar când vrei să păstrezi toți banii pentru buzunarul tău, în definitiv pierzi mai mult decât ai câștiga. Nu servește la nimic asta. D-asta e păcat.

Ai cunoștință și de alte povești de genul?

Da, dar nu le-am trăit eu, deci nu pot vorbi despre ele. Vorbesc de ce am văzut. Oricum, în două luni mi se pare că e deja prea mult.

“N-am văzut salariul niciodată!”

Tu ți-ai recuperat salariul de la Astra?

Nu, mi-au plătit doar primele pe care le câștigasem. Salariul nu l-am văzut niciodată. Prefer ca lucrurile să rămână așa. Nu vreau să mai am de-a face cu acest club.

Ai plătit pentru rezilierea contractului?

Inițial, mi-au cerut 15.000 de euro. Am reușit să ne-nțelegem să dau doar 5.000. Astfel, am semnat un contract prin care m-am angajat să dau acești bani în următoarele luni și am renunțat la drepturile salariale. Știam că dacă aș fi cerut banii pe care-i aveam de recuperat, președintele nu m-ar mai fi lăsat să plec. Am preferat să plătesc ca să fiu sigur că pot pleca. E trist ce zic, e păcat. Până la urmă, e doar fotbal, există lucruri mult mai rele în lume.

Cu cine ai negociat?

Doar cu Dinu (Dinu Gheorghe, fostul președinte al Astrei). Pe patron l-am văzut doar de două ori. Nu știu, totuși, cine dădea ordinele.

În ce context l-ai văzut pe Ioan Niculae?

A venit în pauza unui meci, țipând, pentru a ne pune la colț. Apoi, a mai fost o reuniune înainte de jocul cu Petrolul. Ne-a zis că era un meci important, ceva de genul. Dar n-am avut contact cu el direct, nu l-am cunoscut. Am mai auzit povești, dar nu pot să le spun pentru că, din nou, nu le-am trăit eu.

Relația cu Dinu Gheorghe cum a fost?

Ca de la jucător la președinte. Am vorbit cu el mai mult la rezilierea contractului și atunci când am semnat prima oară decât în rest. Îmi zicea destul de multe promisiuni frumoase, dar eu nu le-am mai văzut. Îmi spunea că stăm la București, ca îmi va fi dată locuință, mașină, toate imediat, dar nimic din astea nu s-a mai făcut. Apoi, au zis că am stat la un hotel de cinci stele în cele două luni. Dar, sincer, e vina lor. Nu mi-au dat apartament, era normal să stau la un hotel de cinci stele, asta între ghilimele fie spus. Unde altundeva era să trăiesc?! Poate în autocar, în cel mai rău caz. Cred că se va vorbi mult în presa românească, dar am spus doar adevărul pe care l-am văzut. Nu vreau scandal, vreau doar să-i previn pe alții la ce să se aștepte și să se blindeze contractual la maximum. Să-și ia cât mai multe măsuri de siguranță.

De ce crezi că jucătorii români nu vorbesc despre aceste lucruri?

Cred că le mai povestesc, nu știu. Dar poate e în cultura lor să nu vorbească, să nu zică nimic. Habar n-am. Poate dacă ar ajunge să joace în Franța, Anglia sau Germania, și-ar da seama că lucrurile stau altfel.

Altfel, colegii cum ți s-au părut?

Grupul era sănătos, n-am avut nicio problemă cu coechiperii, am avut o relație normală cu ei. Erau și francofoni, chiar era ok. Jucătorii au fost foarte de treabă. Normal, aveam o relație specială cu francofonii Grandin, Laban, Ben Youseff. Aveam simpatii și cu alții precum Florescu, un super băiat, stăteam în același hotel cu el, sau cu Jao (Jaozinho). N-am avut probleme cu niciunul. Normal, mai există clinciuri la antrenamente, dar nimic ieșit din comun. Stadionul e frumos, gazonul e bun, facilitățile de-acolo, ok, dar nu mai e nimic pe lângă.

Tu de ce crezi că n-ai jucat mai mult?

Nu știu, poate nu eram așa bun. N-am cerut explicații. Începusem să evoluez, eram aproape de o formă bună, apoi a plecat antrenorul. Atunci, eu am venit în Franța pentru a schimba aerul, să mă relaxez puțin. Poate a contat și asta. Dar nu mă deranjează că n-am jucat, era mai important pentru mine să plec.

„Tot ce am avut a fost din banii mei. Mașină, locuință, tot!”

Clubul Astra a dezmințit ce ai spus, menționând că sunt numai povești... De ce?

Nu știu, dar care ar fi interesul meu să mint?! N-am niciunul. Dacă lumea n-o să-nțeleaga, nu-i nimic, dar eu măcar am spus ce aveam de spus. Aparent, s-a spus că am plecat și cu televizorul din apartamentul meu. Poate l-am furat să plătesc cei 5.000 de euro cu el... Asta-i Astra, nu știu cum să explic.

Ai avut până la urmă locuință la București?

Am luat un apartament în cele din urmă, dar tot prin mijloacele mele. Tot ce am plătit în România a fost din mijloacele mele. Apoi, n-am dormit niciodată în acel apartament, pentru că am plecat înainte. Acum, unde e televizorul Astrei, p-asta n-o mai știu.

România cum ți s-a părut? Ca țară, ca fotbal...

Am văzut doar Bucureștiul, unde era foarte bine. E un oraș foarte frumos, ai acolo tot ce ți-ai putea dori. Iar în fotbalul românesc e un nivel bun. Clujul e o echipă frumoasă, Petrolul la fel, cu un stadion frumos. Sunt jucători buni acolo.

Te-a contactat cineva după interviul din L’Equipe?

Nu, nimeni în mod special. Nici nu am vrut să fac prea mult zgomot, dar e doar adevărul. Nu e ținta vieții mele să mă războiesc cu Astra, nu am de ce să mint. Vreau doar să-i atenționez pe alții cum e acolo.

“Astra ar termina în partea a doua a clasamentului în Franța”

Există vreo șansă de a reveni în fotbalul românesc?

Nu, nu cred.

Ai mai vorbit cu foștii tăi colegi? Grandin, Laban...

N-am mai vorbit cu ei de ceva timp. Sper că joacă mai mult Elliot. Era accidentat când am plecat. Sper că acum e mai bine, la fel sper și despre Vincent. Din când în când, mai vorbim la telefon, păstrăm legătura.

Ca un exercițiu de imaginație, pe cât ar termina Astra în Ligue 1?

Cred că la sfârșitul clasamentului. Poate pe la mijloc, dar în partea a doua, oricum. N-am avut timp să urmăresc prea mult fotbalul românesc, doar echipele puternice. Steaua, de exemplu, e foarte bună. De-acolo mi-au plăcut cel împrumutat de la Sevilla, Rusescu, un bun jucător. Și Sânmărtean, mijlocașul. O echipă frumoasă.

Totuși, cum a bătut Astra pe Lyon și apoi n-a mai reușit mare lucru în grupe?

Contra echipei din Lyon a fost o motivație extraordinară. Pentru un meci, două, asta e de-ajuns. Apoi intervine și valoare, talentul, forma jucătorilor...

Crezi că jucătorii sunt afectați și de problemele financiare?

Se adaugă și asta. Nu pentru că vrei, dar când știi că mergi pe o ață subțire tot timpul, contează. Inconștient, dar se-adaugă. În mintea ta, există gândul că n-ai mai fost plătit de atâta timp, că există probleme. Nu mai ai calmul necesar, mintea limpede.

În final, zi-mi un episod plăcut în România...

După cum am mai spus, mi-a plăcut Bucureștiul... Apoi, restaurantul Libanez de-acolo și amicii pe care am putut să-i fac. Bukari, Fatai, dar și ceilalți.

Un sfat pentru jucătorii ce vor să vină în România?

Înregistrarea asta vorbește de la sine. Doar să fie atenți le spun!

Etichete: liga 1 , astra , sebastian perju , alassana toure , interviu sebastian perju

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News