Victorie dramatică pentru Dunărea Galați, care a câștigat al doilea titlu de campioană la rând
01.04.2016, 23:45CSM Dunărea Galaţi a cucerit al doilea său titlu naţional consecutiv, vineri, după ce a învins-o în mod dramatic pe Sport Club Miercurea Ciuc, cu scorul de 4-3 (0-0, 2-1, 1-2, 1-0), după prelungiri, pe Patinoarul "Dunărea" din Galaţi, în cel de-al 6-lea meci al finalei Campionatului Naţional de hochei pe gheaţă.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Dunărea s-a impus cu scorul general de 4-2, finala desfăşurându-se după sistemul cel mai bun din 7 partide.
Gălăţenii au condus de fiecare dată, dar ciucanii au egalat, golul victoriei fiind reuşit în prelungiri de Szabolcs Szocs (70:16), jucător născut la Miercurea Ciuc.
Pentru gazde au mai marcat Serghei Cernenko (00:37), Attila Goga (19:20) şi Juraj Durkech (48:55), în timp ce golurile harghitenilor au înscris Tamas Biro (18:51), Aleksei Alekseev (46:20), Anton Berlev (51:14).
Dunărea a condus în finală cu 3-0, Sport Club a câştigat două partide, dar apoi gălăţenii au obţinut o nouă victorie, decisivă.
Echipa de hochei din Galaţi a fost înfiinţată în 1932, sub numele de Gloria CSU, iar în afara celor două titluri mai are în palmares un trofeu: Cupa României, în 1988.
Echipa este antrenată de ucraineanul Vasili Bobrovnikov, iar în acest sezon a avut următorul lot de jucători:
Portari: Bogdan Popa, Viorel Radu (46 ani), Lucian Hangan;
Fundași: Bogdan Neagoş, Attila Goga, Juraj Durkech (Slovacia), Botond Flinta, Lucian Oprea, Konstantin Riabenko (Ucraina), Roman Şcerbatiuk (Ucraina), Istvan Nagy, Alexandru Munteanu;
Atacanți: Szabolcs Hildebrand, Valentin Vlase, Anton Popa, Robert Krajci (Slovacia), Serghei Cernenko (Ucraina), Levente Lorincz, Szabolcs Szocs (36 ani), Vitali Donika (Ucraina), Antti Ojanen (Finlanda), Dmitro Nimenko (Ucraina), Attila Balint, Mircea Necula, Zoltan Pal (37 ani), Adrian Irimia.
Medaliile de bronz au fost cucerite de Corona Braşov.
Rezultatele înregistrate în finală:
SCMC - Dunărea 1-4
SCMC - Dunărea 5-6
Dunărea - SCMC 4-1
Dunărea - SCMC 2-4
SCMC - Dunărea 5-4
Dunărea - SCMC 4-3 (după prelungiri).
Etichete: dunarea galati , hochei romania , titlu hochei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...