Rusia va fi sancţionată pentru lipsa de respect arătată de hocheişti la finalul meciului contra Canadei
19.05.2015, 12:44Federaţia Internaţională de Hochei pe Gheaţă (IIHF) va sancţiona echipa Rusiei, din cauza lipsei de respect arătate de jucătorii săi faţă de cei canadieni, care s-au impus, duminică, în finala Campionatul Mondial din Cehia, cu scorul de 6-1, relatează Reuters.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Majoritatea jucătorilor ruşi au părăsit gheaţa după înfrângerea de duminică şi s-au îndreptat spre vestiare, fără să mai asiste la cântarea imnului naţional al Canadei, fapt care contravine eticii sportive.
Elveţianul Rene Fasel, preşedintele IIHF, a precizat că acest aspect va fi analizat şi federaţia rusă de hochei va primi o sancţiune: "IIHF are propriile protocoale şi o sancţiune va fi dictată. Când am văzut ce s-a întâmplat am fost foarte supărat.
La cele 29 ediţii de campionat mondial la care am avut onoarea să particip, este pentru prima oară când am văzut aşa ceva. Ceea ce a făcut echipa Rusiei este greşit. Pe gheaţă, în timpul jocului, orice se poate întâmpla - coliziuni, lupte. Oricum, după meci, respectul faţă de adversar este mereu necesar".
Canada a câştigat primul său titlu mondial din 2007 şi al 25-lea din palmares.
Etichete: canada , rusia hochei , rusia canada , rusia sanctionata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...