Reacția ministrului Sportului, Eduard Novak, după controversa de la echipa națională de hochei
articol scris de Digi Sport10.05.2022, 16:46
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a avut o reacție oficială față de incidentul de la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă de la Ljubljana, când galeria a cântat imnul secuiesc, iar jucătorii de etnie maghiară din naţionala României s-au alăturat fanilor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Eduard Novak: "Hocheiștii din echipa României nu au cântat imnul Ținutului Secuiesc"
Eduard Novak a subliniat că hocheiştii din echipa naţională nu au cântat imnul Ţinutului Secuiesc în locul imnului României.
În schimb, ministrul Sportului a explicat că jucătorii de etnie maghiară din naţionala României s-au alăturat fanilor întrucât cântecul "reprezintă o valoare locală a acelor sportivi".
"Aș vrea să încep prin a felicita sincer jucătorii echipei naționale pentru performanța de a ajunge la Campionatul Mondial.
Un lucru trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea: hocheiștii din echipa naționala nu au cântat Imnul Ținutului Secuiesc în locul Imnului României la Campionatul Mondial de Hochei de la Ljubljana.
Regulamentul scrie foarte clar, la asemenea campionate se cântă imnul statului a cărui echipă a câștigat un meci și nu este ca la fotbal unde, la începutul meciului, se ascultă imnul fiecărui stat, reprezentat de echipele naționale care joacă.
După cum bine știm, din păcate, naționala României a pierdut meciul, astfel că, oficial, nu s-a cântat Imnul României, conform regulamentului.
În altă ordine de idei: după meci, galeria a început să cânte Imnul Ținutului Secuiesc, urmând ca jucătorii de etnie maghiară să i se alăture. Acest cântec nu este împotriva României sau a comunității majoritare, ci reprezintă o valoare locală a acelor sportivi, a minorității maghiare din care ei fac parte.
Acest scandal nu este despre Imnul Secuiesc, ci despre lipsa de respect", a scris Eduard Novak pe Facebook.
Ministrul Sportului a postat acest mesaj și în limba maghiară.
Naționala de hochei pe gheață a României este formată preponderent din jucători de etnie maghiară, iar cei trei sportivi români nu s-au aliniat în momentul controversat al intonării cântecului considerat imnul Ținutului Secuiesc.
Galerie Foto
Naţionala României a fost învinsă de echipa Ungariei, cu scorul de 4-2 (2-0, 1-2, 1-0), duminică, la Ljubljana, în ultimul său meci de la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A.
România a pierdut toate cele patru meciuri, 1-9 cu Slovenia, 1-4 cu Coreea de Sud, 4-5 cu Lituania şi 2-4 cu Ungaria, retrogradând în Grupa B, al treilea eşalon valoric al Campionatului Mondial.
Etichete: romania ungaria , eduard novak , ministrul sportului , echipa nationala de hochei , tinutul secuiesc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...